În cazul în care, de la 1 octombrie, Gazprom va sista livrările de gaze către Republica Moldova, republica ar putea primi gaz din România, însă regiunea transnistreană va fi alimentată cu gaz doar dacă va plăti pentru el, a declarat preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, în cadrul unei emisiuni la postul TV8, informează marţi Radio Chişinău.
„Cei din Transnistria, dacă sunt gata să plătească, dacă vor achita în avans precum partea dreaptă a Nistrului, atunci da. Dar dacă oamenii nu sunt dispuşi să plătească, partea dreaptă nu poate achita pentru ei”, a subliniat preşedinta Republicii Moldova, potrivit Agerpres.
Maia Sandu a declarat că dialogul dintre Republica Moldova şi Federaţia Rusă a fost aproape suspendat de la începutul războiului din Ucraina, acesta fiind la un nivel minim. Totodată, ea a negat acuzaţiile potrivit cărora autorităţile de la Chişinău nu vor să negocieze preţurile la gaz cu Moscova.
„În fiecare lună există încercări ale guvernului (Republicii Moldova) de a revizui această formulă, dar Gazprom nu are nicio dorinţă”, a afirmat şefa statului.
Republica Moldova cumpără gaze de la Gazprom în baza unui contract încheiat anul trecut. Preţul fluctuează lunar şi este calculat din preţul spot la gaze şi petrol în funcţie de sezon. Preţurile spot au crescut în acest an…https://adevarul.ro/stiri-externe/republica-moldova/maia-sandu-regiunea-transnistreana-va-primi-gaz-2204641.html