APROBATE Potrivit reprezentantilor Directiei de Asistentã Socialã (D.A.S.) din cadrul Primãriei Bârlad, anul acesta, vor beneficia de subventiile la cãldurã un numãr de aproximativ 4900 de familii. Dosare au fost mult mai multe, însã inspectorii Agentiei Judetene pentru Prestatii Sociale si cei de la D.A.S. au descoperit unele nereguli care le anuleazã acest drept.
Spre deosebire de 2011, numãrul celor care beneficiazã de subventiile la cãldurã anul acesta este mai mic cu aproximativ 1000. Aceasta este concluzia reprezentantilor Directiei de Asistentã Socialã care au validat si aprobat zilele trecute un numãr de 4896 de dosare. Astfel, pentru încãlzire pe bazã de gaz metan au fost aprobate 4051 dosare, agent termic (cei din locuintele A.N.L.) 202 dosare si pentru încãlzirea cu lemne 643 dosare. „S-au aprobat pentru anul acesta aproape 4900 de dosare pentru subventiile la cãldurã. Comparativ, numãrul beneficiarilor este mai mic fatã de anul trecut. Pânã la jumãtatea lunii decembrie vom sti cu exactitate când se vor efectua plãtile si care este valoarea acestora”, ne-a declarat Constantin Nituc, purtãtorul de cuvânt al Primãriei Bârlad. Solicitanti au fost cu mult mai multi, însã o parte au renuntat în momentul când li s-a cerut sã semneze pe proprie rãspundere cã nu detin în proprietate anumite bunuri care le anuleazã acest drept. Altii au preferat sã dea declaratii false sperând cã nu-i va controla nimeni. Spre ghinionul lor, inspectorii Agentiei Judetene pentru Prestatii Sociale si cei de la D.A.S. nu s-au culcat pe-o ureche si au descoperit nu mai putin de 200 de bârlãdeni care au încercat cu nonsalantã sã obtinã ilegal acest ajutor de la stat. Acestia erau proprietari de terenuri, masini de lux sau alte bunuri de valoare, ce nu le dãdea dreptul sã solicite subventii. În ceea ce priveste perioada efectuãrii plãtilor pentru dosarele aprobate, reprezentantii Primãriei Bârlad s-au arãtat rezervati. Cel mai probabil, aceasta va fi cunoscutã în maxim douã sãptãmâni si va fi comunicatã beneficiarilor.