ADIO… Compozitorul vasluian Marcel Iorga a fost condus pe ultimul drum, astăzi, de familie, prieteni, colaboratori și oameni care, deși nu l-au cunoscut personal, i-au apreciat muzica și au ținut să fie alături de el. Doina Moroșanu, interpreta alături de care a câștigat numeroase premii, a recitat o poezie dedicată compozitorului – “Adio, romanța mea”, scrisă de către unul dintre prietenii săi – Marin Voican-Ghioroiu. Apoi, vocea sa a răsunat în întreaga curte a Bisericii “Adormirea Maicii Domnului”, artista oferind o interpretare deosebită a rugăciunii “Tatăl nostru”. Doi dintre cei mai apropiați prieteni ai maestrului, compozitorul Marcel Maxim și Viorel Stoica, organizatorul Festivalului Tinereții, au vorbit cu lacrimi în ochi despre bunul lor prieten. “Marcele, fără tine muzica devine mai săracă”, au transmis aceștia. Vasluienii prezenți la înmormântare au primit ultimul autograf al compozitorului, imprimat pe o batistă alături de una dintre cele mai dragi cugetări ale acestuia: “Muzica poate face dintr-un suflet răvășit o catedrală” (Vasile Ghica).
Slujba de înmormântare a fost săvârșită de un sobor de trei preoți: pr. Cosmin Gubernat, pr. Cătălin Mirciu și pr. Dragoș Trofin. În cuvântul adresat celor prezenți, părintele Gubernat a vorbit despre modul în care trebuie să ne raportăm la viață și la moarte: “Îl conducem pe drumul spre veșnicie pe robul lui Dumnzeu Marcel și îl însoțim pe acest ultim drum cu rugăciunile noastre înmănuncheate în această slujbă de înmormântare, cu nădejdea că Dumnezeu îl va primi în Împărăția Sa. Prezența dumneavoastră aici, alături de familie, gândurile îndreptate spre el, amintirea clipelor petrecute împreună și a tuturor lucrurilor prin care v-a înfrumusețat viața, alături de lacrimile pe care le-ați vărsat sau le aveți în ochi, s-au transformat și ele în rugăciune. Aceasta este credința noastră creștină: că viața omului nu se sfârșește la mormânt, că trupul, chiar dacă merge în pământul din care a fost luat, nu piere, ci sufletul său merge la Dumnzeu. De aceea, noi când ne rugăm pentru toiI cei dragi nouă, îi numim <adormiți>. Pentru că ei nu au dispărut cu adevărat, ci doar din raza noastră vizuală. Toate rugăciunile pe care le facem pentru ei, le facem cu conștiința aceasta și cu credințarea că toate merg spre sufletul lui, că Dumnezeu ascultă rugăciunea noastră, că El ne-a îndemnat să ne rugăm unii pentru ceilalți și, mai cu seamă, ascultă rugăciunea pe care o facem pentru cei care nu se mai pot ruga pentru ei înșiși. Fiecare clipă a vieții noastre cântărește în astfel de momente foarte mult, pentru că prin felul în care ne așezăm viața, indiferent de cât de lungă sau scurtă credem că este ea, fiecare clipă ne așază mai aproape sau mai departe de Dumnzeu. Este un moment de reflecție pentru fiecare dintre noi această despărțire de domnul Marcel, pentru că conștientizăm încă o dată că nu merită să ne trăim viața oricum, că este darul lui Dumnezeu și trebuie să o trăim la adevărat sa valoare. Vedem în astfel de momente cât de nesemnificative au fost multe dintre lucrurile pe care ni le-am propus noi înșine să ni le facem și pentru care ne-am consumat foarte multă energie și, odată împlinite, nu au mai valorat. {i valorizăm, în schimb, în astfel de momente, mult mai pregnant, clipele petrecute împreună: cât am reușit să oferim și să sădim în sufletele și în viața celor de lângă noi, cât am reușit să dăruim. Toate acestea le vom lua cu noi. Este și bagajul domnului Marcel. S-a impus, nu numai în conștiința familiei și a celor apropiați, ci a unui oraș, chiar și peste granițele acestei țări, ca un om de o sensibilitatea aparte, care a știut în felul său specific să atingă niște coarde sensibile, și în viața celor pe care i-a îndrumat, i-a ajutat, dar și a acelor care s-au întâlnit cu compozițiile sale, sau cu persoana sa”.
Marcel Iorga, colonel și comandant al regimentului de compozitori ai Vasluiului
Mihaela Manu, președintele Fundației “Mâna și Acoperământul Maicii Domnului” și o prietenă apropiată a compozitorului, a avut un discurs emoționant despre cariera și viața maestrului Marcel Iorga: “Este păcat că nu știm să prețuim oamenii pentru calitățile, harul și frumusețea lor atât timp cât sunt în viață. Oare de ce există invidie și răutăți în lumea artiștilor? Vă întreb pe voi astăzi, oare de ce? Vedeți?! Într-o zi plecăm cu toții și rămâne un mare gol în jurul nostru. Marcel, credeam că e plină curtea asta, dar oamenii sunt ocupați, trăim alte vremuri. De ce suntem egoiști și nepăsători, iar atunci când ni se intersectează drumul cu un om de valoarea lui Marcel Iorga trecem ca și când ar fi o statuie al cărei suflet nu vribrează la un zâmbet și o strângere de mână. Marcel Iorga, colonel și comandant al regimentului de compozitori ai Vasluiului, artilerie grea ce a dus premiii cu sutele la Vaslui, el se situează pe primele locuri în clasamentul marilor compozitori de astăzi ai țării”. De asemenea, Mihaela Manu a povestit ultima discuție cu acesta, avută loc cu o zi înainte de trecerea în neființă a artistului: “Marcel, cred că nu întâmplător am găsit o poezie în cameră. Te-am sunat luni, la ora 11:30. Când telefonul s-a oprit, nu te-am lăsat să vorbești. Voiam să nu mă refuzi, ți-am spus fără să respir: <Marcel am o poezie, “La moartea ta” se numește. Te rog frumos să o faci cântec pentru Doina Moroșanu>. Am auzit o voce ca dintr-un butoi de departe: <sunt bolnav, sunt în spital, nu mai pot>. Și eu am urlat. <Stai, să ți-o păstrez, Marcel? Sau să o dau la altcineva?”. Și ultimele tale cuvinte au fost: <dă-o la altcineva>. Marcel, poezia asta ți se potrivește ție astăzi. Ce cântec ai face tu, Marcel, din ea… E un fel de romanță… Păcat, păcat că nu știm să apreciem valorile și amânăm să le spunem cât de mult îi prețuim. Mulțumim, Marcel, pentru toată frumusețea sufletului tău și pentru tot ce ne-ai dăruit. Te îmbrățișez și te iubesc din suflet! Drum lin acolo sus, la Maica Domnului!”.
Consilierul Alexandru Barbu: “nu am venit aici să mă scuz, ci ca să-mi cer iertare. Am lăsat timpul că curgă, pentru că ne-am luat cu cele lumești”
La înmormântare a participat și consilierul local Alexandru Barbu, alături de alți colegi, membri PSD, și președintele Consiliului Județean, Dumitru Buzatu. Barbu a vorbit despre regretul că a lăsat timpul să treacă și nu a insistat pe concretizarea unui proiect important pentru compozitorul Marcel Iorga: acordarea titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului Vaslui: “Mă uit în jurul meu și constat că, dintre toți cei prezenți astăzi, probabil că eu sunt cel mai puțin în măsură să țin o cuvântare despre viața lui, despre cariera lui. {i asta pentru că, din nefericire, l-am cunoscut foarte puțin. Acest lucru nu a contat atât timp cât aproape săptămânal, în presă și pe internet am putut remarca și aprecia reușite ale regretatului Marcel Iorga, reușite ce au pus județul nostru într-un loc de cinste, reușite care ne făceau să ne umflăm în pene pentru faptul că suntem vasluieni. Așadar, nu voi vorbi acum despre viața lui, despre cariera lui, pe de o parte pentru că sunt convins că fiecare dintre dumneavoastră știe mult prea bine ce om, ce caracter, ce valoare a fost Marcel Iorga, iar pe de altă parte, pentru că sunt convins că oameni mult mai iscusiți decât mine vor face râuri de cerneală să curgă despre aceste lucruri în viitorul apropiat. Mi-aș dori, totuși, să vă vorbesc despre o lecție de viață dureroasă pe care disparția prea subită a maestrului mi-a oferit-o. Sunt membru în Consiliul Local, am avut o inițiativă, alături de colegii mei, acum un an de zile în privința titlului de Cetățean de Onoare al municipiului Vaslui compozitorului Marcel Iorga. Am scris proiectul, dar am lăsat timpul că curgă, pentru că ne-am luat cu cele lumești, ne-am încurcat în dispute mărunte, cu polemici care, poate, la momentul, respectiv ni se păreau importante, dar nu au fost. Dar cine ar fi știut că un om în floarea vârstei ar putea să dispară atât de repede? Sigur, asta nu e o scuză, nu am venit aici să mă scuz, ci ca să-mi cer iertare. Ar mai fi fost sau nu astăzi Marcel Iorga aici, așa, dacă am fi fost noi mai grăbiți? Probabil că nu ar fi contat. În schimb, ce ar fi contat cu siguranță ar fi fost ca, în timpul existenței sale pe acest pământ, să poată să se bucure din plin de recunoștința oficială a vasluienilor pentru performanțele și creația sa. Lecția pe care am învățat-o a fost că nu trebuie să lăsăm timpul să treacă. Nu trebuie să precupețim nici măcar o clipă pentru a-i aprecia cu voce tare pe toți aceia dintre noi, care ne fac să ne simțim mândri că suntem vasluieni”, a spus consilierul local Alexandru Barbu.
Nu mai este țiganul de Dunel sa organizeze inmormantarile.