spot_img
spot_img
4.9 C
Vaslui
25-nov.-2024
spot_img
spot_img

Maestrii regăsiti

- Advertisement -

ieri, la Muzeul de Istorie, au fost expuse cele nouă tablouri furate din vila familiei Stoiciu

Ieri, 2 decembrie 2011, multiplelor evenimente comemorative desfăsurate în spatiul pietrean li s-a mai adăugat unul, rezultat dintr-o nefericită întîmplare care, în final, s-a dovedit a fi benefică pentru colectivitatea urbei nărăvită la satisfactiile estetice ale picturii de clasă. Expozitia celor nouă tablouri furate în vară din casa familiei Stoiciu si care, după o prelungă aventură demnă de scenariul unui film politist, s-au reîntors în spatiul de bastină al colectionarilor, a strîns mult public interesat la Muzeul de Istorie din Piatra Neamt. La ineditul vernisaj au luat parte, prefectul judetului Neamt, Mihai Archip, directorul Directiei pentru Cultură si Patrimoniu, Adrian Alui Gheorghe, directorul Complexului Muzeal, Gheorghe Dumitroaia, inspectorul sef al Politei Neamt, Paul Tablan, custodele Muzeului de Artă, Violeta Dinu, procurorul Stelian Olteanu, si numerosi amatori de artă bună, invitati ai familiei Stoiciu, în calitate de amfitrioană. În cuvîntul lor, fiecare dintre cei care au prefatat momentul nu au uitat să adreseze, înainte de toate, felicitări si urări de bine de Ziua Natională a României, subliniind apoi, din punctul lor de vedere, importanta recuperării acestui tezaur plastic, gratie eforturilor de exceptie si profesionalismului dovedit de lucrătorii organelor de urmărire penală care au rezolvat acest caz. De altfel, doi dintre lucrătorii de politie implicati în rezolvarea cazului au fost înaintati în grad la exceptional. Trebuie să mentionăm că o parte din colectia de artă apartinînd familiei Stoiciu a fost expusă în 1992 la Muzeul de Artă. De aici au pornit si primele investigatii ale politiei, căutîndu-se, firesc, o pistă viabilă. Ulterior avea să fie probat faptul că autorii furtului nu s-au aflat atunci printre vizitatori, acestia dovedindu-se a fi „iubitori“ de artă produsi de vremurile mai noi. „Unde este frumusete sînt si foarte multe pericole“ spunea în cuvîntul său Adrian Alui Gheorghe, referindu-se la greutătile pe care le implică păstrarea în sigurantă a unei colectii de asemenea calibru. „Eu cred că tablourile care au fost furate si apoi regăsite demonstrează că au avut si au un destin, că pînă la urmă destinul operelor de valoare seamănă cu cel al omului: destinul său este permanent amenintat si este indestructibil legat de cel al operelor zămislite de către el“. Marcată încă de impresiile cosmaresti ale furtului, doamna Stoiciu a evitat să rememoreze acele momente, si cu atît mai putin detaliile dureroase, insistînd în dovezi de recunostintă fată de cei care i-au recuperat lucrările. Lucru subliniat de altfel si de către fiica ei, Vasilica Stoiciu-Frunză, consultant artistic al Operei Nationale din Iasi, care, mai mult, si-a declarat disponibilitatea de a oferi publicului, atunci cînd i se va cere, si alte opere din colectia particulară a familiei. Si pentru a ne da seama de valoarea plastică a operelor furate, este suficient doar să le enumerăm pe cele nouă expuse într-o sală specială a Muzeului de Istorie: Nicolae Grigorescu „Car cu boi“, (ulei pe pînză de mari dimensiuni, vedeta expozitiei, datînd din ultimul an al vietii artistului, într-o tusă diluată purtînd accente ale impresionismului, si care, montat fiind pe sasiu dorsal, a pus serioase probleme furilor), „Băiat“, „Portret de femeie“ si „Casă în pădure“ (acceptată si de specialisti si de proprietari ca fiind un fals), Stefan Luchian „La păsune“, Nicolae Tonitza „Natură statică cu flori“ si „Irisi galbeni“, Octav Băncilă „Natură moartă“, Corneliu Baba „Natură statică“.
Astfel, aventura lucrărilor rătăcitoare a avut un final fericit, marcat de aerul sărbătoresc al Zilei nationale si de cel gurmand al înfruptării, la final, din „vitelul cel gras“.

Hotul, un „pasionat“ de artă

Investigatiile anchetatorilor au dus la identificarea autorului jafului petrecut pe 7 mai, fiind vorba despre Marian Stavarache, de 46 de ani, din Cobadin, judetul Constanta, el executînd 16 ani de puscărie din cei 19 primiti pentru tîlhărie. De altfel, de aici a fost punctul de plecare al anchetei. Individul a fost condamnat pentru o faptă similară, în anii 90 el tîlhărind o familie de bătrîni din Ardeal. Si atunci, ca si acum, constănteanul a sustras tablouri. Anchetatorii s-au concentrat asupra lui si au aflat că Stavarache căuta cumpărători pentru tablourile furate. Pentru a avea ce vinde, constănteanul a fost nevoit să vină la Piatra Neamt ca să recupereze opt din cele nouă picturi furate, pe care le ascunsese în curtea unei case părăsite. Însotit de Marinel Chiper, prieten, vecin si fost coleg de scoală, Stavarache s-a deplasat cu masina celui din urmă, la Piatra. S-a întîmplat în noaptea de 30/31 octombrie. Cu bunurile recuperate din ascunzătoare, cei doi au pornit spre Constanta, unde urmau să se întîlnească cu persoana care dorea să le cumpere. S-au oprit la marginea unei păduri din apropierea orasului Hîrsova si au ascuns tablourile. Ulterior, Stavarache si Chiper si-au dat întîlnire cu cumpărătorul pentru a fi siguri că are suma convenită, 65.000 de euro. Dar n-au mai găsit tablourile în ascunzătoare. Chiper si-a amintit că văzuse doi ciobani, s-au dus la stînă si au găsit picturile. Cu prada au plecat la întîlnirea cu clientul, dar pe fir au intrat politistii, ei fiind retinuti în trafic. Despre picturi Stavarache a aflat în puscărie de la un detinut iesean care-si executa pedeapsa la Aiud. „Fiecare are pasiunea lui în viată. Mie mi-a plăcut frumosul. Pe lîngă unele tablouri cu semnătura cîtorva pictori celebri, pe care le-am mostenit, am mai si achizitionat. Si într-o zi m-am trezit că vine un nenorocit care distruge tot. Cum să intri peste mine, să mă nenorocesti, să-mi iei ce e al meu? A fost îngrozitor. E greu să povestesc. A intrat peste mine cu un singur scop – să ia tablourile semnate de Tonitza si Grigorescu. Nici nu stia care sînt. I le-am arătat eu… L-am ajutat efectiv să le împacheteze. Stiti, cît timp n-am avut tablourile nu am sters praful de pe ramele lăsate goale. Nu îndrăzneam să intru în acea cameră, să mă uit pe pereti. Dar în sufletul meu simteam că se va face cîndva dreptate“, afirma proprietara picturilor luna trecută, la o întîlnire cu prefectul.

www.monitorulneamt.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.