NOUTĂȚI… Pe șantierul Variantei Ocolitoare Bârlad, lucrările nu s-au întrerupt, până în acest moment s-a ajuns undeva la 16% nivel de execuție. În aceste zile se execută o lucrare de montare carcasă armătură coloană, la pasajul peste calea ferată prevăzut la km 6+705. „Se lucrează la coloanele pasajelor deoarece la terasement nu se poate acum, terenul fiind moale. Dar sunt destule lucrări de executat, nu stagnăm”, a precizat reprezentantul DRDP Iași în teritoriu.
Varianta de Ocolire a Bârladului prezintă următoarele elemente: lungime de 11,281 km de cale rutieră nouă la profil de drum național; suprafață expropriată în vederea realizării investiției este de 43 ha; se prevede construirea a 4 poduri, 3 pasaje, 2 intersecții și 2 parcări de scurtă durată; valoarea investiției este de 223,672,793.15 lei (inclusiv TVA) și va fi asigurată prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.
„Detaliile tehnice furnizate ne arată că stadiul lucrărilor de pe șantier este cel prevăzut în grafic. Chiar dacă în continuare se tot vehiculează că lucrările nu ar merge bine, șantierul este foarte activ iar eu, în ce mă privește, precum și colegii de la CNAIR, suntem în continuare foarte atenți la tot ce se întâmplă aici. Sunt convins că lucrurile avansează spre bine și nu sunt motive de îngrijorare, în acest moment, în privința finalizării la termen a investiției”, a declarat primarul Dumitru Boros.
Reamintim că licitația organizată de CNAIR pentru execuția lucrărilor a fost cîștigată de Asocierea SC Tehnic Asist SRL – SC Concept Infrastrade Logistic SRL Botoșani, iar proiectant este Search Corporation SRL București. Investiția este finanțată prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020, iar valoarea totală a proiectului este de 186.557.576,44 lei.
ION CHIRIAC – ungeniu.Sincere codoleante familiei!