spot_img
26.1 C
Vaslui
24-sept.-2024
spot_img

Lucrări nerealizate, abateri de la proiect şi lipsă de personal, ingredientele pe care Victor Construct le oferă sucevenilor

- Advertisement -

Lucrările de reabilitare şi asfaltare a mai multor străzi din municipiul Suceava, care cuprind şi refacerea podului peste râul Suceava şi a pasarelei de la Iţcani, au toate şansele să se transforme într-un fiasco total. Pe lângă faptul că termenele asumate de constructor, firma Victor Construct din Dorohoi, au cam fost depăşite, specialiştii în domeniul construcţiilor susţin că există mari probleme şi în privinţa calităţii lucrărilor, fără a mai vorbi că unele operaţiuni prinse în contract şi prevăzute de proiectant nici măcar nu s-au executat.

De altfel, reprezentanţii firmei botoşănene sunt ţinta criticilor constante venite din partea beneficiarului, Primăria Suceava, pentru modul în care se organizează şi lucrează. Pentru Victor Construct pare o pălărie mult prea mare, dar cu toate acestea conducerea firmei vrea să prindă şi alte lucrări în municipiul Suceava.

Cu doar 61 de muncitori, Victor Construct trebuie să reabiliteze străzile Traian Vuia, Cernăuţi, Grigore Alexandru Ghica, George Enescu, Mărăşti, Mihai Eminescu, Plevnei, Calea Unirii, Cuza Vodă şi Universităţii pe o lungime totală de 8,8 km. În cadrul aceluiaşi proiect, adjudecat cu 73,3% din valoarea de pornire, mai trebuie executate lucrări de reabilitare şi consolidare a podului de la Iţcani de peste apa Sucevei, precum şi a pasarelei CFR din aceeaşi zonă. Tot Victor Construct a câştigat licitaţia pentru modernizarea zonei pietonale, cu spaţiile din jurul Palatului Administrativ, preţul oferit de firma botoşăneană fiind de 82% din suma iniţială.

sursa: https://www.monitorulsv.ro/Local/2015-09-11/Lucrari-nerealizate-abateri-de-la-proiect-si-lipsa-de-personal-ingredientele-pe-care-Victor-Construct-le-ofera-sucevenilor

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.