CALIFICARE… Naționala de handbal feminin a României a câștigat clar meciul cu Macedonia de Nord, scor 31-23 (13-12), și s-a calificat în grupele principale ale Campionatului European din Macedonia de Nord, Slovenia și Muntenegru. Vasluianca Lorena Ostase (Rapid București) a marcat două goluri.
Lorena Ostase a ratat meciurile cu Olanda și Franța, din cauza unei accidentări la deget, dar a fost trimisă în teren în partida cu Macedonia de Nord, în care a reușit să înscrie și două goluri. Învinse de Olanda (28-29) și Franța (21-35), “tricolorele” s-au impus fără probleme în fața Macedoniei de Nord, scor 31-23. Cea mai bună marcatoare a României a fost Cristina Neagu, cu 10 goluri, urmată de Sonia Seraficeanu (5 goluri). În grupele principale, România se va dula cu Spania (astăzi), Muntenegru și Germania. La ediția trecută, din 2020, “tricolorele” au terminat pe locul 12.