Un puternic incendiu, care a izbucnit în toiul nopţii, a afectat trei gospodării din oraşul Roznov, Neamţ, iar un bătrân s-a intoxicat cu fum şi a ajuns la spital cu arsuri.
Urmările unui incendiu izbucnit în oraşul Roznov, judeţul Neamţ, sunt catastrofale, arzând imobilele situate în trei gospodării. Solicitarea pentru ajutor a venit prin apel la numărul unic de urgenţă 112, care a fost înregistrat la dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava“ în noaptea de marţi spre miercuri, 24/25 mai 2022, la ora 00.15.
La locul indicat, strada Libertăţii, au fost trimise mai multe echipaje de pompieri militari şi voluntari de la serviciul din oraş. La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta cu flacără deschisă în interiorul şi la acoperişul a două case şi la anexe gospodăreşti cu posibilitatea propagării la o altă locuinţă din imediata vecinătate.
Persoanele care se aflau în cele două imobile cuprinse de flăcări s-au autoevacuat până la sosirea pompierilor. A fost şi o victimă, proprietarul de 84 de ani al unei locuinţe. Acesta s-a intoxicat cu monoxid de carbon şi a suferit arsuri. După acordarea primului ajutor, a fost transportat la Centrul de Primiri Urgenţe al Spitalului Judeţean Neamţ.
Citeste mai mult: adev.ro/rcfl9r