spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

Liviu Dragnea vrea să organizeze în toamnă referendum de modificare a Constituţiei pe tema familiei

- Advertisement -

Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, lider al PSD, a anunțat sâmbătă, în deschiderea Comitetului Executiv Național al partidului, că există intenția ca în această toamnă să fie organizat referendumul de modificare a Constituției pe tema familiei.

Legea referendumului se află printre prioritățile legislative ale parlamentarilor social-democrați, care s-au reunit anterior CExN al PSD, tot la Mamaia.

„Legea referendumului, cu precizarea că săptămâna viitoare va trebui sa fie avizată în comisie și adoptat raportul pentru ca la votul final următor să o adoptăm. Este o lege pe care trebuie sa o adoptăm repede, ea fiind necesară pentru a intra la vot final în Senat legea de modificare a Constituției cu privire la definirea familiei. Știți că avem un angajament in acest sens, intenția noastră este ca in această toamnă să ajungem că organizăm referendumul de modificare a Constituției pe tema familiei”, a declarat Dragnea, potrivit Agerpres.

Priorități legislative pentru noua sesiune parlamentară sunt, totodată, legea parteneriatului public privat, legea prevenției, Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții, legile justiției, legea pensiilor, legea energiei electrice și a gazelor naturale.

De asemenea, social-democrații acordă o mare importanță legii privind vânzarea terenurilor agricole și silvice.

„Proiectul de lege este aproape gata, este dat la niște specialiști să-l aibă o ultimă analiză după care o să-l discutăm în partid foarte rapid. Ne interesează să creștem șansele cetățenilor români de a cumpăra terenurile românești. Nu putem să stăm indiferenți la ceea ce se întâmplă în România cu terenurile noastre care sunt cumpărate de către străini”, a argumentat liderul PSD.

Pe agenda parlamentară se află și legea bugetului de stat, proiect care va fi depus la Parlament în luna octombrie, precum și legea zootehniei. Codul muncii, legea sănătății, legea privind vaccinarea, legea 50 a urbanismului, legea privind gestionarea ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, legea privind prevenirea și combaterea violenței în familiei, legea minelor și legea privind înființarea Casei de comerț a României, „o intenție bine primită de o mare parte a mediului de afaceri”.

„Sigur că sunt unii nervoși, dar prin înființarea acestei companii de stat cresc șansele producătorilor români de a avea un export ordonat prin care vor fi ajutați să-și exporte produsele în cantități mari și la prețuri bune”, a adăugat Dragnea.

Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/liviu-dragnea-vrea-sa-organizeze-in-toamna-referendum-de-modificare-a-constitutiei-pe-tema-familie_374282.html#ixzz4rc0ULGEv

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.