Unele articole din Legea cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova, din 16 decembrie 2020, subliniază rolul dominant al limbii ruse pe întreg teritoriul Republicii Moldova în raport cu limbile altor minorităţi etnice, fără să distingă între raionale în care ponderea ei este neînsemnată şi raioanele în care ponderea ei este semnificativă, pentru a fi instituite obligaţii legale atât de stricte.
Cu aceste precizări a venit preşedinta Curţii Constituţionale, Domnica Manole, după ce a fost emisă hotărârea prin care legea menţionată a fost declarată neconstituţională, transmite IPN. „Trebuie menţionat că în Republica Moldova conţinutul unei asemenea legi a constituit şi constituie o chestiune complexă şi sensibilă, care a fost transformată periodic în subiect politic. Totuşi, Curtea este în afara oricărei dezbateri politico-electorale”, a notat Domnica Manole. Preşedinta Curţii a menţionat că analiza a pornit de la articolul 13 din Constituţie, în interpretarea hotărârii Curţii din 5 decembrie 2013, potrivit căreia, limba de stat a Republicii Moldova este limba română. „Consacrarea constituţională a limbii române ca limbă de stat îi conferă acesteia caracterul de limbă oficială a statului.
Cel de-al doilea alineat al aceluiaşi articol prevede că statul recunoaşte şi protejează dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la funcţionarea limbii ruse şi a altor limbi vorbite pe teritoriul ţării. Menţionarea limbii ruse are, în acest text constituţional, un caracter exemplificativ şi nu îi conferă limbii ruse, în Republica Moldova, un statut deosebit de cel al altor limbi vorbite pe teritoriul ţării – ucraineană, găgăuză, bulgară, romani etc.”, a subliniat Domnica Manole. Curtea a notat că, din prevederile articolului 13 din Constituţie, se poate deduce că acesta recunoaşte şi protejează două valori şi anume: caracterul oficial al limbii române ca limbă de stat şi dreptul la păstrarea, dezvoltarea şi funcţionarea altor limbi vorbite pe teritoriul ţării. În scopul soluţionării sesizărilor, Curtea a utilizat datele statistice colectate la Recensământul populaţiei din 2014 referitoare la structura populaţiei după limba maternă şi cele referitoare la structura populaţiei după limba maternă în profil teritorial. Curtea reţine că prevederile articolului 13 din Constituţie recunosc doar o singură limbă de stat şi nu conţin sintagma „limbă de comunicare interetnică”. Statutul constituţional al limbii de stat tocmai implică funcţia limbii de stat de a fi limba de comunicare între toţi cetăţenii Republicii Moldova, indiferent de originea lor etnică. „În pofida acestui fapt, legea contestată îi acordă limbii ruse un statut similar cu cel al limbii de stat.
Acest statut se observă din articolul 2 alin. (2) din Lege, care menţionează că limba rusă este limbă de comunicare interetnică pe teritoriul Republicii Moldova, folosindu-se la acelaşi nivel cu limba de stat”, se menţionează în hotărârea Curţii. Prin legea contestată, limba rusă beneficiază de un asemenea tratament preferenţial indiferent de numărul membrilor minorităţilor etnice care o utilizează în raioanele ţării. Potrivit CC; tratamentul preferenţial al limbii ruse în comparaţie cu celelalte limbi ale minorităţilor etnice, prin poziţionarea ei la nivelul limbii de stat, contravine articolului 13 din Constituţie.
Curtea a mai stabilit că legea contestată nu conţine o politică lingvistică stabilă, sustenabilă şi clar definită din perspectiva exigenţelor constituţionale. Lipsa unei asemenea politici prejudiciază interesele societăţii şi face ca Parlamentul să nu-şi respecte obligaţia pozitivă care decurge din Constituţie. Curtea a reţinut că în vederea asigurării aplicării prevederilor Legii contestate autorităţile statului vor trebui să aloce mijloace financiare suplimentare, care, în prezent, nu au fost estimate. Este vorba de cheltuieli pentru traducerea actelor oficiale ale organelor puterii de stat şi ale administraţiei publice, pentru traducerea denumirilor instituţiilor publice, pentru pregătirea înscrisurilor de pe plăcile cu denumirea autorităţilor publice, pentru traducerea denumirii mărfurilor, a instrucţiunilor etc. În conformitate cu prevederile existente, orice propunere legislativă care atrage majorarea cheltuielilor bugetare poate fi adoptată numai după ce este acceptată de Guvern şi nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare. Curtea a notat că la secţiunea rezervată avizului Guvernului de pe site-ul Parlamentului, la proiectul de lege care a precedat Legea contestată, nu există anexat niciun document.
