SUCCES… Comstar Vaslui continuă parcursul fără înfrângere în Liga 4. În etapa de duminică, vasluienii au învins cu 5-1 (0-0) pe Flacăra Muntenii de Sus și s-au distanțat la 11 puncte în fruntea clasamentului.
Prima repriză a fost relativ echilibrată, cu un plus de posesie pentru vasluieni, care au și avut câteva acțiuni periculoase de gol. Formația pregătită de Costinel Botez și Cătălin Grigore s-a descătușat în repriza secundă, cu cinci goluri marcate. Au înscris Andrei Covăcel (2), Ciprian Petruț, Fabian Popa și Darius Crăciun, în timp ce golul oaspeților a fost reușit de Andu Manolachi. Vasluienii au profitat de pasul greșit al echipei Sporting Banca, 1-2 la Vulturești, și sunt cu o mână pe trofeul de campioni județeni. Podiumul este completat de CSO Negrești, formație care a câștigat cu 4-1 la Muntenii de Jos, după golurile reușite de Iosif Lupu (2), Ionuț Crețu și Narcis Morariu. Într-un alt duel, FC 2007 Gârceni s-a întors cu toate puncte de la Rebricea, câștigând cu scorul de 2-1. Pentru echipa antrenată de Cristi Bejan au punctat Cătălin Stoleriu și Alexandru Rusu. Gârceniul a ajuns la borna 26 în clasamentul Ligii 4, la patru puncte de FC Vulturești, aflată pe locul 4, dar și cu un meci mai puțin disputat, restanța cu Speranța Drânceni. Tot ieri, la Huși, s-a disputat și finala fazei județene a Cupei României, culoarul Ligii 5, CSM Hușana Huși câștigând cu 4-0 în fața celor de la Știința Delești. Hușenii au cucerit primul trofeu din istorie și s-au calificat în semifinalele fazei județene, unde vor da piept cu SC Comstar Vaslui.
Liga 4, etapa a 17-a:
- Comstar Vaslui – Flacăra Muntenii de Sus 5-1 (0-0)
- FC Vulturești – Sporting Banca 2-1 (1-0)
- Viitorul Rebricea – FC Gârceni 1-2 (1-1)
- Victoria Muntenii de Jos – CSO Negrești 1-4 (1-1)
- Viitorul Văleni – Vitis Șuletea 0-0
- Speranța Drânceni – Sporting Vaslui (amânat)
Cupa României – faza județeană, finala Liga 5:
- CSM Hușana Huși – Știința Delești 4-0 (2-0)