MAI BUNI… CSM Vaslui a câștigat cu scorul de 2-0 (0-0), partida de verificare disputată la Uricani, contra celor de la Știința Miroslava. Golurile Vasluiului au fost reușite de Cristian Sonea și Robert Rusu.
În cel de-al treilea amical al iernii, CSM Vaslui s-a deplasat la Uricani, județul Iași, unde a întâlnit Știința Miroslava, formație cu care se luptă de la distanță pentru calificarea în play-off-ul Ligii 3. Partida a fost una echilibrată, cu un plus pentru formația pregătită de Adi Racoviță și Gabriel Crăciun, care a punctat de două ori în repriza secundă, prin noul venit Cristian Sonea și atacantul Robert Rusu. S-au jucat două reprize a câte 35 de minute. CSM Vaslui a început în formula: Alexandru Dohotariu – Flori Burghele, Cosmin Tofan, Cristian Sonea, Cosmin Ilieș, Vlăduț Mocanu, Bogdan Baciu, Vasile Buhăescu, Eduard Cuzuc, Claudiu Mocanu și Robert Rusu. Au mai intrat: Paul Deleanu, Iacob (născut 2006 Pajura Huși), Nicolau (2007), Corcodel (2008 – CSM Hușana Huși) Sirghi (2007), Năzăreanu (2006) și Afrăsînei (2006), toți de la LPS Vaslui. CSM-ul a disputat alte două partide de pregătire în această iarnă, cu juniorii U19 de la Ceahlăul Piatra-Neamț (3-2) și cu Politehnica Iași (1-5). Următorul test va avea loc sâmbătă, 17 februarie, în deplasare, cu CSM Râmnicu Sărat.