PROIECT La sfârsitul sãptãmânii trecute, la Liceul „Stefan cel Mare” din Codãesti, a avut loc o nouã activitate în cadrul proiectului „Împreunã putem avea succes”. Proiectul, care se desfãsoarã în parteneriat cu Inspectoratul Scolar Judetean Vaslui si Consiliul Judetean Vaslui, urmãreste prevenirea si diminuarea abandonului scolar si a delicventei juvenile, cunoasterea si respectarea legislatiei în domeniul organizãrii si desfãsurãrii adunãrilor publice si a competitiilor sportive, precum si lãrgirea ariei de recrutare a candidatilor pentru institutiile de învãtãmânt din Ministerul Afacerilor Interne. „La activitate au participat Mircea Gologan, subprefectul judetului, Valeriu Caragatã, administratorul public al judetului, cadre din Inspectoratul de Jandarmi Judetean Vaslui, elevi si profesori. Celor 50 de elevi prezenti li s-au prezentat aspecte legate de promovarea unui comportament bazat pe respect reciproc, prevenirea victimizãrii minorilor, dar si aspecte legate de cunoasterea legislatiei în domeniul respectãrii ordinii si linistii publice. Prin activitãtile de prevenire, Inspectoratul de Jandarmi Judetean Vaslui se implicã activ în formarea si educarea tinerilor, urmãrindu-se scãderea numãrului faptelor de naturã contraventionalã si infractionalã”, a declarat Lucian Modoranu, purtãtor de cuvânt în cadrul I.J.J. Vaslui. Activitãtile preventiv-educative vor continua în perioada urmãtoare în unitãtile de învãtãmânt din judet, prilej cu care vor fi prezentate teme care urmãresc prioritãtile proiectului.