CONCURS… Timp de două zile, Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” din Iași a fost gazda concursului național „Știu și aplic – securitatea în muncă se deprinde de pe băncile școlii”. La startul concursului s-au prezentat echipe de elevi din 36 de județe. La finalul celor două zile de concurs, echipajul liceului „Marcel Guguianu” s-a situat pe primul loc, iar cel al liceului „Ștefan Procopiu” a obținut premiul special.
La jumătatea lunii acesteia s-a desfășurat etapa națională a Concursului național „Știu și aplic – Securitatea și sănătatea în muncă se deprind de pe băncile școlii” la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” Iași, în colaborare cu specialiști din cadrul Inspecției Muncii, Inspectoratelor Teritoriale de Muncă, Inspectoratelor școlare Județene, Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi” din Iași și Universității Tehnice “Gheorghe Asachi” din Iași. Au participat echipe de elevi de la unități de învățământ din 36 de județe. La etapa națională au participat și 5 echipe formate din câte 2 elevi și un profesor coordonator de la unități de învățământ din județul Vaslui. Echipele participante la etapa națională (cele care au cîștigat locul I la etapa județeană):
1.secțiunea pentru licee-filiera teoretică/ciclu inferior-echipa formată din elevi reprezentând Liceul „Ștefan Procopiu” Vaslui;
2.secțiunea pentru licee-filiera teoretică/ciclu superior-echipa formată din elevi reprezentând Colegiul Economic “Anghel Rugină” Vaslui;
3.secțiunea pentru licee-filiera tehnologică/ciclu inferior-echipa formată din elevi reprezentând Liceul „Ștefan Procopiu” Vaslui;
4.secțiunea pentru licee-filiera tehnologică/ciclu superior-echipa formată din elevi reprezentând Liceul Tehnologic „Marcel Guguianu” Zorleni;
5.secțiunea învățământ profesional cu durata de 3 ani-echipa formată din elevi reprezentând Liceul Tehnologic „Marcel Guguianu” Zorleni.
Proba teoretică individuală s-a desfășurat contracronometru, pe o platformă online creată special pentru acest concurs (stiusiaplic.ro), elevii identificând răspunsurile corecte la întrebări ce vizau legislația muncii, mai exact a securității și sănătății în muncă. Proba practică a constat în gestionarea unei fișe ce reprezenta imaginea unui loc de muncă pentru care trebuiau identificate riscurile de accidentare și îmbolnăvire profesională, precum și alegerea echipamentului individual de protecție corespunzător riscurilor identificate. La secțiunea pentru licee-filiera teoretică/ciclu inferior s-au prezentat 17 echipe din tot atâtea înscrise. La secțiunea pentru licee-filiera teoretică/ciclu superior s-au prezentat 16 echipe din 17 înscrise. La secțiunea pentru licee-filiera tehnologică/ciclu inferior s-au prezentat 38 echipe din tot atâtea înscrise. La secțiunea pentru licee-filiera tehnologică/ciclu superior s-au prezentat 31 echipe din 32 înscrise. La secțiunea învățământ profesional cu durata de 3 ani s-au prezentat 28 echipe din 30 înscrise. În urma evaluării rezultatelor de la probele de concurs, 3 echipe de la unități școlare din județul Vaslui au obținut rezultate remarcabile:
Premiul I: echipa de la secțiunea învățământ profesional cu durata de 3 ani-Liceul Tehnologic „Marcel Guguianu” Zorleni.
Premiu special: echipa de la secțiunea pentru licee-filiera tehnologică/ciclu inferior-Liceul „Ștefan Procopiu” Vaslui.
Premiu special: echipa de la secțiunea pentru licee-filiera tehnologică/ciclu superior-echipa formată din elevi reprezentând Liceul Tehnologic „Marcel Guguianu” Zorleni.