ANCHETĂ… Dovada care a devoalat adevăratul mod în care s-a produs accidentul de la Pădureni și care a făcut ca anchetatorii să afle cine era, de fapt, la volan, în momentul producerii accidentului, a fost un filmuleț făcut pur întâmplător de o cameră de bord. Această cameră a surprins mașina în care se aflau cei cinci tineri și pe Cosmin Mistreanu la volan, chiar cu 14 minute înainte de producerea tragediei. Imaginile au ajuns la anchetatori după primele zile în care Ioana Bîrlădeanu, studenta la Medicină, a luat, în mod inexplicabil, asupra ei toată vina și toate urmările accidentului. Cosmin Mistreanu a ascuns și el adevărul, în declarațiile date. Realitatea însă avea să fie scoasă la iveală de niște tineri care îl văzuseră pe Cosmin la volan și a căror cameră de la bordul mașinii a înregistrat acest moment. Au vrut să lupte pentru adevăr, fie și pentru că Ioana, o fată olimpică și cu un viitor în Medicină, nu merita să trăiască acest coșmar singură, doar pentru că, din dragoste, ar fi acceptat să îl acopere pe Cosmin, prietenul ei, și să spună că ea e responsabilă pentru toate.
Ieri, tragedia de la Pădureni a căpătat noi accente dramatice, când Ioana Bîrlădeanu și Cosmin Mistreanu, reținuți de Poliție, au fost duși la Judecătorie, cu propunerea arestării preventive. Ea este cercetată pentru două infracțiuni (favorizarea făptuitorului și încredințarea vehiculului unei persoane fără permis), iar el, pentru conducere fără drept și, respectiv, vătămare corporală din culpă. Instanța a analizat toate aspectele și a fost destul de fermă în verdictul dat. Cosmin Mistreanu, 17 ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, iar Ioana a primit arest la domiciliu, tot pentru 30 de zile. Ambii au contestat hotărârea de fond, urmând ca instanța Tribunalului Vaslui să se pronunțe în acest caz. Ioana, fiind studentă la Medicină, cel mai probabil, are mare nevoie să ajungă la cursuri, iar Cosmin Mistreanu este și licean, în clasa a XI-a.
„Polițiștii rutieri au stabilit că, tânăra i-ar fi încredințat minorului cercetat autoturismul implicat în evenimentul rutier, spre a fi condus, atât în momentul producerii evenimentului rutier, cât și anterior”
„Pe timpul efectuării cercetării la fața locului, tânăra cercetată a declarat, contrar realității, că ea s-ar fi aflat la volanul autoturismului în momentul producerii accidentului rutier. În urma cercetărilor efectuate în cauză, polițiștii rutieri au stabilit că, tânăra bănuită de comiterea celor 2 infracțiuni cercetate i-ar fi încredințat minorului cercetat autoturismul implicat în evenimentul rutier, spre a fi condus, atât în momentul producerii evenimentului rutier, cât și anterior, în noaptea de 15/16 martie 2024, în diferite intervale orare, în timp ce tânăra ar fi circulat în autoturism, în calitate de pasager, pe scaunul din dreapta față. În ceea ce îl privește pe minorul de 17 ani, s-a stabilit faptul că, în noaptea de 15/16 martie 2024, în diferite intervale orare, ar fi condus un autoturism pe drumurile publice din comuna Pădureni, județul Vaslui. La data de 27 martie 2024, în urma cercetărilor efectuate și în baza probatoriului administrat, polițiștii Serviciului Rutier Vaslui au reținut tânăra de 20 de ani și minorul de 17 ani, pe o perioadă de 24 ore. Cercetările sunt continuate de către polițiștii rutieri din Vaslui, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor și cauzelor producerii evenimentului rutier, și dispunerea măsurilor legale”, au transmis reprezentanții IPJ Vaslui, la scurt timp de la reținerea celor doi.
pacat ca n au murit ,mai scapam de niste prosti
Nu este persoana fara de păcat, nu ești în măsură să arunci cu piatra. Nu poti dori moartea unui om decât dacă tu ai sufletul plin de păcat și frustrări personale
Ce deștepți erau, daca s-au urcat în mașină condusă de unul fără carnet?!? Deștepții pulii🤕
Eu tot nu înțeleg; parcă se zicea că erau”pe moarte”. Cum au putut să se ințeleagă, să cadă de acord cine a condus? Cât au băut o cafea și au tras dintr-un chiștoc?
Oricum, din tot circul ăsta partea bună este că descreieratul ăla nu a omorât pe cineva care ar fi avut ghinionul să fie în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit.
Așa că, să nu-mai bocim;ce-au căutat au găsit.
Si ailalti 3 s-au urcat in masina asa, cu baiatul asta de 17 ani la volan. Ce au gandit toti?
Da de ce nu spuneti că tatăl băiatului este militian la circulație în Huși? Spune-ți ca el a fost primul care a ajuns la locul accidentului si probabil el ia învățat sa declare asa ca sa isi salveze copilul.
Nu a fost nici olimpiaca
Nu e nici studenta la medicina, e la Farmacie!!! Diferența….