spot_img
spot_img
5.1 C
Vaslui
29-nov.-2024
spot_img
spot_img

Liberalii cer reducerea CAS cu 5%. Tudor Polak explică: „veniturile tuturor cetățenilor care lucrează în România vor crește”

- Advertisement -
Tudor Polak

BANI… Vești bune pentru vasluieni. Parlamentarii liberali au găsit o modalitate de a crește salariile tuturor românilor. Aceștia au depus un amendament la proiectul de lege pentru modificarea Codului Fiscal, care prevede diminuarea contribuției pentru asigurări sociale (CAS) de la 25% la 20%. Măsura propusă vine în sprijinul cetățenilor români care lucrează în țară, explică deputatul vasluian Tudor Polak. „Ne dorim să creștem veniturile nete ale tuturor angajaților, indiferent că lucrează la stat sau la privat. Reducerea cu 5% a contribuției pentru asigurări sociale este o măsură în care Partidul Național Liberal crede cu tărie, mai ales în astfel de momente în care piața energetică este extrem de afectată, iar, pe fondul conflictului militar din Ucraina, inflația este tot mai mare. Concret, un angajat care, spre exemplu, are un salariu brut pe cartea de muncă de 3000 lei, va putea câștiga 150 lei/lună datorită măsurii propuse de PNL”, a explicat deputatul vasluian. De asemenea, acesta a precizat că, în cazul adoptării amendamentului, va exista o compensare prin transferuri de la bugetul de stat, astfel încât veniturile aferente bugetului asigurărilor sociale de stat să nu fie afectate.

Liberalii sunt convinși că diminuarea cu cinci procente a contribuției de asigurări sociale reprezintă, momentan, singura cale de a mări salariile tuturor categoriilor de români. „Ceea ce noi trebuie să facem și să ne gândim este cum să creștem veniturile românilor, ale tuturor românilor, nu doar ale celor de la stat. Rămân la ideea că cea mai bună măsură, acum, este o reducere a contribuțiilor. Asta ar însemna venituri mai mari imediat pentru toți românii, toți cei angajațI, și ar ajuta în această situație în care cresc prețurile. Alte măsuri nu ar face decât ca pe termen scurt să corecteze cumva lucrurile, dar pe termen lung vor crea mai multe probleme”, a declarat Florin Cîțu, în urmă cu câteva zile. Un alt amendament depus de liberali vizează majorarea contribuției la Pilonul II de pensii, de la 3,75% la 4,75%. „Mărirea punctului procentual cu 1% are ca scop oferirea unor remitențe mai mari la împlinirea vârstei legale de pensionare. Totodată, transferurile mai mari la fondurile de pensii administrate privat vor asigura un volum investițional mai mare în economia românească și costuri mai mici de finanțare a deficitului bugetar”, a explicat deputatul Gheorghe Pecingină.

Social-democrații nu vor, momentan, reducerea contribuției pentru asigurări sociale: „Nu este o măsură sustenabilă”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat ieri că propunerea liberalilor de reducere a CAS cu 5% nu este o măsură sustenabilă pentru că statul intervine deja pentru a spijini financiar populația în contextul scumpirilor din sectorul energetic. Potrivit social-democratului, reducerea contribuțiilor sociale ar avea un impact bugetar de 20 de miliarde de lei. „Am văzut și eu punctul de vedere al sindicatelor și al partenerilor sociali că nu este oportună o reducere a CAS, dar i-am cerut ministrului de Finanțe să ne dea impactul bugetar, care este în jur de 20 de miliarde. Ținând cont de intervenția pe energie, nu cred că este sustenabil, dar cei care l-au propus poate au o soluție miraculoasă. Îl așteptăm pe domnul Cîțu în coaliție să ne spună de unde găsim finanțare”, a explicat deputatul Gheorghe Pecingină.

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

3 COMENTARII

  1. MASURA AR FI FOARTE BUNA,DAR SA NU SE UMBLE LA CONTRIBUTIILE LA PENSII! …CONTRIBUTII DIMINUATE , REZULTA PENSII MICI! DE ASEMENEA ,PT CA IMPACTUL BUGETAR AL STATULUI SA FIE CAT MAI MIC, ACESTE REDUCERI DE CONTRIBUTIE, SA FIE APLICATE NUMAI PANA LA NIVELUL SALARIULUI MEDIU PE ECONOMIE,ADICA PANA SUB 700 EURO…DACA NU AR FI UN PLAFON,AR CRESTE MULT SI SALARIILE MARI,ALE CELOR CARE MOMENTAN NU AU NEVOIE DE PROTECTIE SOCIALA!

  2. Asta e cu dedicație tot pentru parveniți
    Cit ajuta pe un amărât măsura asta ? cu nici măcar 100lei pe când la boși se cunoaște de la sute pana la mii de lei
    De ce nu copie măsurile altor tari, Germania, Anglia etc ? acolo sunt scutiri de taxe si impozite pe nivele de subzistenta nu toți la grămada

  3. Asta nu inseamna cresterea veniturilor ! VENITURILE CRESC ATUNCI CAND ECONOMIA CRESTE , sau, in cazul Romaniei , se da o lege cu arogante si privilegii 🙁

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.