spot_img
spot_img
2.6 C
Vaslui
28-dec.-2024

Liber sugetător | PAMFLET

- Advertisement -

La APIA Vaslui s-au depus dosarele pentru concursul de director la Centrul Zonal Tutova. Rezultatele vor fi cunoscute pe 20 iulie, însă noi am dat în bobi și am aflat cine va câștiga. Atenție, informația pe care o aruncăm pe piață acum e doar rezultatul hazardului și nu trebuie luată ca atare. Este vorba de o duduie, al cărei șoț e vameș, iar socrul ei este omul cheie din marea grădină CJ, fără de care majoritatea nu iese. Numele nu are importanță, că vine GDPR și ne cere dreptul la uitare, dar noi facem un pariu că fata e ozonată sau “huzunată”, cum se mai spune prin Moldova, cu parfum de Murgeni. Dacă n-o fi așa, ne dăm demisia de la ziar și ne ducem la Casa Presei din Bârlad.

Curtea de Conturi a făcut un pic de deranj prin Primăria Bârlad și probabil că se va lăsa cu niște sancțiuni mai penale, fiindcă unele afaceri chiar bat la ochi. Nea Gâscanul și-a făcut de cap rău de tot, mai ales că de fiecare dată, la lucrările atribuite direct vine aceeași firmă a lui nea Bebe, de parcă la Bârlad ar fi un singur constructor. Cică niște procurori s-au enervat rău și o să pornească o mică anchetă. Dar se va vedea ce va ieși până la urmă, fiindcă la Vaslui, furatul din bugetul de stat e sport olimpic, chiar dacă cei de la Curtea de Conturi se sesizează.

Cine credeți că dă cu var în Consiliul Județean Vaslui, de a întors pe toată lumea cu susul în jos? E celebra firmă a coloneilor din Vaslui, care a trecut și pe construcții după ce și-au cumpărat o roabă, măturoaie și lopeți. Plățile către ei, de la CJ, vor fi făcute chiar de fostul lor contabil șef. Afacerea cu văruitul e una foarte legală: a fost licitație corespunzătoare și a câștigat cine trebuie, adică cine a avut oferta cea mai mică. Suntem curioși să vedem cu ce preț s-a făcut această prestare de serviciu, dar așteptăm răspuns oficial.

Puică se întoarce

Andrei Puică

Andrei Puică s-a întors acasă din exil. A fost fascinat de campania colegilor de la PSD, care-i îndeamnă pe tineri să se întoarcă în locurile natale și să sporească natalitatea, lăsând baltă Bucureștiul și Ministerul de Interne pentru un post de funcționar simplu la Autoritatea Electorală Permanentă. Acesta, în trecut, a fost prefect al județului Vaslui, unul chiar bunișor, după care a fost cooptat în structura centrală a Ministerului de Interne. Noi îi urăm bun venit și sperăm să-l vedem mai sus, măcar secretar general la Prefectură, dacă nu chiar șef de partid, macăr la Brodoc.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

  1. Eu când aud de curtea de conturi vad corupția întruchipată. La transurb Vaslui curtea de conturi și ANAF pur și simplu nu au mai urmărit banul public care a fost furat la această unitate.este incredibil. Nu va este rușine????

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.