* De la experiment agricol la peste 180 de hectare de ceapă, morcovi, pătrunjel şi cartofi cultivate „ca în filme” * „Uzină” legumicolă de trei milioane de euro! * Calculatorul s-a dat… pe brazdă * Legumele „made in Bădălan” au căutare în toată ţară şi ar putea merge chiar şi la export! *
Cine spune că doar olandezii sunt „buricul pământului” în materie de legumicultură? Bădălanul gălăţean, destul de urgisit în materie de strategii economice în anii din urmă, are acum şansa de a deveni, alături de Matca, al doilea bazin legumicol important al judeţului şi unul dintre cele mai mari din ţară. Un rol important în toată povestea asta o are ferma Simongrig, administrată de Costin şi Petre Grigore. Pornită iniţial mai degrabă ca un fel de experiment, pe o suprafaţă de doar vreo zece hectare, afacerea cu legumele s-a dezvoltat, iar ceapa, morcovii, pătrunjelul şi păstârnacul, dar şi cartofii timpurii se simt acum în Bădălan ca fiind acolo de când lumea, pe nu mai puţin de 180 de hectare!
Producţie din aproape în aproape
„Treabă uşoară n-a fost. În agricultură treci repede de la agonie la extaz… Au fost şi momente în care am zis că las totul şi mă „pensionez”. Dar nu m-a lăsat inima să stau deoparte şi pas cu pas am reuşit să facem câte ceva… ”, ne mărturiseşte Petre Grigore, inginer agricol cu experienţă ce a fost într-o perioadă chiar director al DADR-ului gălăţean. Acest „câte ceva” nu-i jucărie. În zece ani, la Simongrig s-au făcut investiţii de vreo trei milioane de euro, cam jumătate prin proiecte cu finanţare europeană, rezultatul constând în achiziţionarea de utilaje „ca în revistă” şi ridicarea unui depozit cum rar vezi pe la noi, o veritabilă „uzină” legumicolă de curăţare, sortare, cântărire şi ambalare a roadelor Bădălanului. Una peste alta, ferma are în prezent o cifră de afaceri anuală de undeva la un milion de euro, din care mai bine de jumătate vine din legumicultură şi jumătate din cultura mare, de grâu, porumb, practicată pe restul de 500 de hectare pe care societatea le mai are în administrare. Asta nu înseamnă că totul se face cât ai bate din palme. „Veriga slabă în agricultura românească este că încă nu este pus la punct un mecanism care să facă o legătură coerentă între producător şi piaţă. Cam fiecare merge la nimereală, cel mai adesea nu are putere de negociere şi se pomeneşte că trebuie să dea marfa pe te miri ce şi mai nimic. Altă boală grea la noi e cu asocierea. Rar vezi o asociaţie de producători, că de, aşa suntem noi, mai căpoşi, mai suspicioşi şi uite aşa rămânem de căruţă…”, zice nu fără năduf domnul Grigore. Pe treaba asta, cu desfacerea, ferma gălăţeană a mers din aproape în aproape, iar producţia a crescut pe măsură ce a crescut şi cererea. Acum au învăţat drumul spre Bădălan firme din întreaga ţară, fie că e vorba de intermediari în vânzarea legumelor, fie că sunt societăţi mari, din industria alimentară. Şi uite aşa, legumele de la Galaţi au căutare până în capătul celălalt al ţării, la Oradea sau la Timişoara, unde este o fabrică de produse congelate. Altă firmă a vrut morcovi de Bădălan pentru sucuri, din Dâmboviţa vin alţii să ia marfă pentru pieţele din sudul ţării şi, desigur, din lista de beneficiari nu putea lipsi Contecul tecucean ce se aprovizionează de aici cu o parte din materia primă pentru conserve.
Cu ochii pe concurenţă
O oarecare dezamăgire e legată de lanţurile de supermarketuri. „E problema că s-au cam învăţat să dicteze, iar asta nouă nu ne prea place. Au cam fost lăsaţi de capul lor de autorităţi. Sunt ţări în care un anumit procent din marfa vândută prin lanţurile de supermarketuri trebuie să provină de pe piaţa locală, dar la noi n-a făcut nimeni aşa ceva. Plus că sunt anumiţi producători agreaţi… La noi, ce lanţ de supermarketuri are acţionariat românesc?”, se întreabă retoric domnul Grigore. Şi uite aşa, ceapa vine din Polonia, cartofii din Germania sau Austria, ţelina din Olanda şi morcovii din Turcia. Pe de altă parte şi cumpărătorii s-au mai luminat şi ştiu că deseori marfa autohtonă e mai bună ca aia „de afară”, aşa că poate o veni ziua când şi supermarketurile se vor da pe brazdă.
Legumicultura automatizată
Toamna asta se anunţă bogată în Bădălan. Pe câmp, oamenii dau zor la culesul pătrunjelului, iar la depozit se lucrează din plin. Într-o parte e sortată ceapa, pusă frumos în saci şi băgată în depozite. În altă hală, linia de sortare şi ambalare a cartofilor scoate pe bandă sacii parcă traşi la xerox. Totul este automatizat, computerele controlează circuitul produselor, temperatura, umiditatea, din sala de comandă privirea de ansamblu este completată pe monitoare cu toatele datele privind ciclul de prelucrare. Depozitul este marele pariu pe care cei de la Simongrig l-au făcut cu legumicultura, zona care permite „tezaurizarea” producţiei pentru a fi vândută când piaţa va fi mai favorabilă. „Anul acesta, pe zona legumicolă avem supraproducţie. De exemplu, anul trecut pe vremea asta roşiile se dădeau cu trei lei, anul acesta cu 50 de bani. Cartofii mergeau en-gros cu 1,5 – 2 lei, acum pleacă la 50 de bani. Deci profitul pentru marfa vândută acum nu este foarte mare. Aşa, cu depozitul, avem o capacitate de stocare de 2.500 tone, putem intra cu o treime din producţie mai târziu pe piaţă, când preţurile vor fi mai bune”, ni se explică.
Exemplul celor de la Simongrig a fost urmat şi de alţii. Nu departe s-a mai ridicat un depozit de legume, axat, deocamdată, mai mult pe ceapă, dar mai sunt vreo trei întreprinzători care au proiecte asemănătoare şi care vor fi, se pare, materializate în cursul anului viitor. Ba, umblă vorba că pătrunjelul sau cartoful „made in Bădălan” ar putea merge şi la export! Chiar acum vreo două zile a fost la Galaţi o delegaţie de oameni de afaceri coreeni interesaţi de o colaborare. Şi, până la urmă, de ce nu? Ce, olandezii sau turcii sunt „mai cu moţ” decât gălăţenii? Uite că se mai face şi la noi agricultură şi se mai face şi bine!
