Elevii Colegiului Agricol Husi,
PROBLEME Elevii de la Colegiul Agricol “Dimitrie Cantemir” din Husi, cei care învatã în clãdirea denumitã “Viticolã”, împreunã cu elevii cazati în cãminul institutiei, au îndurat mult frig în aceastã perioadã. Se pare cã de vinã ar fi fost o pompã defectã de la centrala de gaz, pe care conducerea scolii sustine cã deja a achizitionat-o si va fi montatã, pentru ca, de luni, copiii si profesorii sã nu mai dârdâie de frig în sãlile de clase sau în internat.
“Acolo sunt cam nouã, zece clase, în care învatã elevi si, care, sãracii, mult frig au îndurat zilele acestea, împreunã cu cadrele didactice. Veneau profesorii în cancelaria din clãdirea de pe strada <<Mihail Kogãlniceanu>>, unde nu sunt probleme cu cãldura, si se plângeau cã nu mai puteau de frig. Spuneau cã stau câte trei, patru ore cu elevii, dar, de mila lor, de situatia în sine, îi lãsau sã mai plece, vãzându-i înfrigurati. Nu poti face educatie în frig, asta este clar. Plecau acasã, la cãldurã”, au spus cadrele didactice ale Colegiului Agricol “Dimitrie Cantemir”. Numai cã multi dintre elevii Colegiului sunt de la tarã, iar pentru ei “acasã” înseamnã, de fapt, internatul scolii. Si acolo sunt probleme cu cãldura. “În internat sunt cam 170 de copii. La etajul I sunt fetele, la 2 bãietii, iar etajul III este al seminaristilor. E frig cam peste tot. Pe seminaristi, sãracii, nu îi lasã scoala sã meargã în weekend acasã si stau în frig în permanentã, se mai îmbolnãvesc, dar nu au ce face. Dacã ar putea scoala sau Primãria sã facã ceva pentru ei, sã fie cald un pic în clase, ar fi minunat. Se îmbolnãvesc cu totii, dacã mai dureazã situatia asa”, mai spun dascãlii.
“De luni, lucrurile vor reintra în normal”!
ARGUMENT Ieri, conducerea scolii a sustinut cã aceastã problemã, care se afla în atentia ei, se va remedia în aceste zile, iar de luni “lucrurile vor intra în normal”. “Într-adevãr, a fost vorba despre o pompã defectã, de la centrala de gaz, care s-a achizitionat între timp. Ea va fi schimbatã si de luni lucrurile vor reintra în normal”, a precizat profesoara Marinela Vasilescu, director adjunct al Colegiului Agricol “Dimitrie Cantemir” Husi.