SUFERINTÃ… Nevena Cercel, tânãra de 30 ani, diagnosticatã cu cancer rectal, luptã din rãsputeri sã se facã bine. Într-un mesaj pe pagina de Facebook dedicatã strângerii de fonduri pentru tratamentul din Turcia, aceasta multumeste tuturor celor care o sprijinã, promitând cã nu se va lãsa doborâtã si va face tot ce îi stã în putintã ca toate eforturile oamenilor ce au sustint-o sã nu fi fost în zadar. De asemenea, tânãra a povestit cum a primit vestea cumplitei boli, cum a trecut de la resemnare la împotrivire si cum se face cã acum e hotãrâtã sã depãseascã toate limitele. O adevãratã lectie de viatã, care ne aminteste un lucru catalogat adesea cliseu: bucurã-te de fiecare clipã petrecutã alãturi de cei dragi! Pentru a acoperi costurile tratamentului din Turcia, Nevena mai are nevoie de 24.000 euro. Toti cei care vor sã o ajute o pot face donând în conturile BRD RO58 BRDE 240S V713 0544 2400 (lei) si GB85 PRTC 0099 8500 0768 14 (euro), ambele sunt pe numele Nevena Cercel.
Iatã povestea tineri mãmici, spusã chiar de ea: “Pe 11 aprilie, urma sã împlinesc 30 de ani, eram încântatã de ideea de a schimba “prefixul” si mã gândeam cum as putea sãrbãtori, în asa fel încât sã fie memorabil. Si a fost. Atunci aveam pregãtirea colonului pentru o minunatã colonoscopie, doar supe strecurate, fãrã legume, fructe, ierburi. Sângerãrile si durerile insuportabile deveniserã deja parte din viata mea si decisesem sã schimb asta. În urma rectosigmoidoscopiei, nu a fost nevoie sã meargã mai departe în colon, doctorita a observat o zonã inflamatã, sângerandã si posibilã cauzatoare a durerilor mele. Mi-a fãcut biopsia si rezultatul a fost adenocarcinom rectal malign. Nu am constientizat pe moment, dar seriozitatea doamnei doctor m-a “trezit”. I-am zis sotului diagnosticul, ne-am uitam unul la altul, dar fãrã niciun cuvânt. Atunci, în mintea mea, a apãrut un gând: “Doar atât?!”. Mã asteptam sã trãiesc mai mult, sã îmi vãd copiii la scoalã, liceu, facultate, sã fiu soacrã mare, sã am nepoti, sã ne mutãm la casã si dintr-o datã… Doar atât?! M-a strâns sotul în brate si mi-a zis “o sã trecem noi si peste asta”, plecând în trombã, cu nerv, pe soartã, pe viatã parcã din parcarea spitalului”.
“Este o durere care parcã apasã pe tot corpul”
“În perioada urmãtoare, nu stiam ce sã fac, pe unde sã apuc, începusem sã mã resemnez cu ideea, pentru cã zile nu-ti poate da nimeni. Începusem sã îmi iubesc copiii mai mult, sã fiu si mai rãbdãtoare, mai calmã, sã mai las treburile zilnice pentru un minut în plus cu copiii mei, iubirile mele. Începusem sã valorific toate îmbrãtisãrile calde, toti pupicii si toate cuvintele de “mami mi-a fost dor de tine”, pentru acele câteva ore petrecute la grãdinitã. Eram obositã, aveam dureri, dar tot mai voiam sã ma “batã la cap cel mare”, povestindu-mi tot ce a fãcut. Acum puteam sã rezist, dar înainte, când veneam de la serviciu, voiam doar sa îi dau pupici si sã ne punem mai repede la somn. Sã fie liniste! Nu am cuvinte de multumire suficiente pentru cumãtra mea, “mama spiritualã” a copilului cel mare, care m-a scos din starea mea de resemnare: “te duci la control, îmi zici ce ai fãcut, mã suni, te duci la Bucuresti, te trimit la turci, o rezolvãm noi, nu te gândi la bani, gândeste-te sã te faci bine” si mi-a prins bine. Asa am ajuns la turci si de aici am vorbit cu alti oameni minunati, din tarã, pe care nu îi descoperisem pânã atunci. Si când a fost nevoie de mobilizare, a fost o adevãratã minune pentru mine! În douã zile reusisem sã plãtesc avansul pentru tratamentul radioterapeutic, în patru zile se încheiase deja campania, se strânseserã deja bãnutii. M-am simtit încurajatã si sustinutã de atâtia oameni cãrora eu nu le-am dat mai mult de o vorbã si un zambet! Acum fac tratamentul, dupã care urmeazã operatia, tratamentul, controale regulate aici, în Turcia, la o lunã, trei luni, sase luni, 12 luni… este un drum continuu, dus întors, un alt pas greu pentru mine. Este o durere care parcã apasã pe tot corpul, dar doctorii sunt optimisti. Prieteni, rude, familii întregi, colegi si fosti colegi cu totii m-au sustinut. Si apoi cine sunt eu, ca sã mã opun. Asa cã zic nu! Nu mã voi da bãtutã, voi strânge din dinti cât de tare voi putea, voi strânge salteaua, perna, le voi face bucãtele! Si voi trece mai departe! Pentru cã stiu cã voi îmi sunteti aproape! Un citat pe care îl iubesc: “Nu îmi spune cã cerul e limitã, când sunt pasi pe lunã!”. Nevena Cercel, mamã, sotie, prietenã”.
