SPERANTÃ… Într-o lume care se îndreaptã cu pasi repezi spre autodistrugere, pagina aceasta de sãnãtate va încerca sã semene sperantã si iubire, oferind solutii pentru vindecarea trupului si a sufletului. Îmi doresc sã vorbim din nou nu numai despre boli, ci si despre bucurii si necazuri, deznãnejde, dragoste si urã, entuziasm, încredere, eroism si lasitate. Adevãrul a fost deformat destul, ar fi întelept sã facem în asa fel, încât adevãratii întelepti sã aparã la rampã. Am fi putut învãta multe de la strãmosii nostri daci, dar am preferat sã ne mândrim cu originea noastrã latinã. Vã invit sã cunoastem cu adevãrat viata si sã întelegem moartea. Am venit pe pãmânt sã evoluãm, si asta facem, cu fiecare nouã experientã pe care o trãim. Întâlnirea noastrã, un nou început! Vã invit sã ne bucurãm de tot ceea ce terapeutul Laurentiu Enache ne oferã astãzi.
Mihaela MANU
Reporter: Credeti cã fiecare om primeste un anumit dar de la Dumnezeu, iar dumneavoastrã ati primit tocmai darul de a-i putea ajuta pe oameni, vindecându-i de boli?
Laurentiu Enache: Da, spre bucuria mea, darul acesta mi l-a dat Creatorul, prin strãbunicii mei.
Reporter: Povestiti-ne.
Laurentiu Enache: Strãbunicii mei dinspre mamã se numeau Maranda si Ion Vieru. Ei au venit din stepa rusã cu un bagaj medical traditonal rusesc de mare valoare. În urma invaziei tãtare, au fost nevoiti sã se refugieze în România, în zona Movilei lui Burcel. Toatã averea lor era o pufoaicã ruseascã, lungã pânã la pãmânt, însã, între cusãturile ei, au fost ascunse monede de aur care au stat la baza întemeierii unei mosii de toatã frumusetea. Strãbunicul a murit în Primul Rãzboi Mondial, iar strãbunica a rãmas vãduvã cu doi copii, la vârsta de douãzeci si doi de ani. Ea si-a dus crucea pânã la sfârsitul zilelor în vãduvie, crescându-si si educându-si copiii în frica de Dumnezeu. Strãbunica era respectatã în toatã zona pentru cunoasterea medicinei traditionale rusesti. Ea a vindecat pânã la sfârsitul vietii o gamã variatã de boli, luxatii, folosind si traditionala cãlcãturã monahalã. În acea perioadã, lumea era sãracã, asa cã bunica mosea si copiii care veneau pe lume. A botezat 120 dintre copiii acestia, pe care i-a mosit. La moartea ei, darul de vindecãtor i s-a dat fiului Vasile, nimeni altul decât bunicul meu. Bunicul meu s-a nãscut în anul 1900 si, spre onoarea neamului nostru, a fost înrolat si a participat si la primul, si la al Doilea Rãzboi Mondial. A mers pe jos de la Vaslui ca Cotul Donului si apoi pânã la Berlin. Despre cele douã rãzboaie mondiale am învãtat în fragedã copilãrie, între genunchii bunicului meu. Searã de searã îmi spunea povesti adevãrate despre rãzboi. De multe ori îmi povestea cu lacrimi în ochi cã în rãzboi nu a ochit pe nimeni: „Cine va ridica sabia, de sabie va pieri”.
Reporter: Cred cã i-a fost greu, aflându-se fatã în fatã cu dusmanul, sã nu tragã.
Laurentiu Enache: Desigur, a tras cu pusca, dar a tras aiurea. Bunicul îmi povestea cã închidea ochii, ridica pusca spre orizont si trãgea fãrã tintã. Oamenii mureau lângã el, dar pe el nu l-a ochit niciun glont. Rãzboiul i-a adus imagini de o cruzime de nedescris, care l-au urmãrit întreaga viatã, ca un cosmar. Pentru soldatul român, tara reprezenta pogonul de pãmânt din spatele casei si nicidecum interesele celor mari. Mereu mã învãta: cea mai mare bogãtie într-o familie, este pacea din casã. Si la el veneau oameni cu grave probleme de sãnãtate, din toate categoriile sociale, din toate zonele. Eu eram nelipsit de lângã el.
Reporter: Aveti mai multi frati. Dintre toti, bunicul vã prefera pe dumneavoastrã sau erati singurul atras de ceea ce fãcea?
Laurentiu Enache: Eu eram mezinul. S-a întâmplat sã dobândesc o boalã incurabilã. Pãrintii m-au dus pe la medici mari la Iasi, dar acestia nu mi-au dat nicio sansã. Au spus cã nu existã leac pentru mine. Atunci, m-au adus acasã si, conform unui obicei, am fost vândut pe geam bunicilor mei. Atunci bunicii mei au devenit pãrintii mei adoptivi. Bunicul avea o casã mare, în care am locuit alãturi de ei. Mie îmi plãcea cel mai mult sã stau lângã bunicul. Eram nelipsit de la întâlnirile lui cu oamenii aflati în suferintã. De multe ori, pentru a memora un leac, avea o metodã durã. Mai întâi, îmi spunea ce trebuie fãcut, apoi îmi dãdea, pãrinteste, o palmã. Mult mai târziu am înteles cã acea palmã mã elibera de toate gândurile pe care le aveam, ca sã pot percepe în subconstientul meu leacul respectiv.
Reporter: Asadar, darul de a fi de folos celor suferinzi l-ati mostenit de la bunicul Vasile.
Laurentiu Enache: Da, bunicul îmi arãta ce face si uneori mã punea la examen. Îmi amintesc un caz în care o femeie din satul Serbotesti a venit la noi cu un copil care nu sedea în fund. Bunicul m-a lãsat pe mine sã hotãrãsc ceea ce trebuie fãcut. Mi-a fost fricã de nereusitã, dar, alãturi de bunicul, am cules de pe câmp plantele potrivite si, dupã bãile aferente, în trei sãptãmâni, copilul a mers în picioare.
Reporter: Câti ani aveati pe atunci?
Laurentiu Enache: Paisprezece ani.
Reporter: La vârsta aceea, aveati probabil un carnetel în care vã notati secretele bunicului.
Laurentiu Enache: Da, chiar la indicatia lui mi-am fãcut un astfel de caiet în care notam tot, pentru cã spunea bunicul: „Ceea ce se scrie, nu se uitã”. Racul sau cancerul era o boalã vindecabilã în acea perioadã, ca si astãzi. Dacã omul constientizeazã cauza bolii si luptã si îsi doreste cu desãvârsire sã se vindece, totul e posibil. Se pot folosi leacuri care dau rezultate extraordinare.
„Industrializarea este o afacere care include interese comerciale, nu beneficii asupra sãnãtãtii omului”
Reporter: V-ati dorit de mic sã deveniti medic?
Laurentiu Enache: Mi-am dorit cel mai mult sã ajut oamenii, dar cu ajutorul medicinei traditionale, pe care am avut posibilitatea sã o studiez în diferite etape. Chiar si astãzi urmez diferite cursuri în domeniile psihologiei, nutritiei. Chiar dacã din punct de vedere profesional sunt autorizat pentru a practica meseria de terapeut, nu sunt multumit si nu m-am oprit aici. Am studiat osteopatia, chiropractica si cãlcãtura monahalã, care aduc mare beneficiu trupului bolnav. Printr-o interventie profesionalã asupra sistemului nervos, se pot face minuni în cifozã, scoliozã, lordozã. Coloana vertebralã reprezintã, de altfel, sãnãtatea întregului corp.
Reporter: Sã ne ocupãm atunci de ea.
Laurentiu Enache: Coloana vertebralã este formatã din zona cervicalã, zona toracalã, zona lombarã si zona sacralã. Fiecãrei vertebre îi corespunde un anumit organ sau sistem al trupului nostru.
Reporter: Asadar, dacã apar disfunctii în zona vertebralã, putem avea diferite organe bolnave. Ce-ar trebui sã facem?
Laurentiu Enache: Dacã se apeleazã la un specialist în chiropracticã, acesta va avea o consiliere cu bolnavul si va sti exact cauza bolii. Apoi, printr-o interventie bine stiutã, bolnavul, ca într-un miracol, se poate însãnãtosi.
Reporter: Ati avut astfel de cazuri?
Laurentiu Enache: Multe: copii cu diferite deformãri ale coloanei vertebrale, bãtrâni cu probleme locomotorii, persoane cu probleme ale oranelor interne. Si aici as vrea sã mentionez cã medicina modernã uneori trateazã doar efectul.
Reporter: Adicã?
Laurentiu Enache: Te doare stomacul sau ficatul, evident, un medic îti va administra tratamentul corespunzãtor organului, pe când medicina traditionalã trateazã cauza si nu efectul. As puncta aici cã unei dureri a unui organ intern îi poate corespunde o vertebrã nelalocul ei, prin care nu se mai face comunicarea corespunzãtoare dintre organ si sistemul nervos. Asta nu înseamnã cã trebuie neglijate valorile medicinei moderne. De-a lungul timpului pânã astãzi, aceste douã stiinte, medicina modernã si medicina traditionalã, merg mânã în mânã si se completeazã reciproc. Dacã în trecut, oamenii se tratau de boli grave, prin metode traditionale, datoritã vârstei, astãzi medicina modernã trateazã boli create în urma poluãrii, a stresului, a migrãrii produselor alimentare.
Reporter: Din pãcate, în jurul nostru, numai produse alimentare dubioase.
Laurentiu Enache: Aceste alimente, din punct de vedere biochimic, nu sunt decât rezultatul chimizãrii, industrializãrii, conservãrii, care, încet si sigur, distrug sistemul imunitar. Ele ne iau ochii printr-un ambalaj strãlucitor, care ne influenteazã subconstientul si ne determinã sã renuntãm la produsele traditionale pe care strãbunii nostri le-au consumat de când lumea. În satele si orasele noastre rar se auzea de o boalã incurabilã. Mentionez cã înainte de decembrie 1989, când populatia Vasluiului tindea spre 80.000 de locuitori, erau numai douã farmacii în oras. Astãzi, când o mare parte din populatie a plecat în strãinãtate, farmaciile s-au înmultit de zeci de ori si sunt neîncãpãtoare. Din cauza chimizãrii si conservãrii, au apãrut atât de multe boli incurabile, încât nu ne mai mirã sã vedem cã nu numai farmaciile, ci si spitalele sunt pline de bolnavi. Trebuie acordatã o atentie sporitã si calitãtii lenjeriei intime, deoarece în cea mai mare parte, lenjeria existentã în magazine este sinteticã si afecteazã corpul. Multe boli grave si alergii se datoreazã lenjeriei necorespunzãtoare. La cealaltã extremã, lenjeria intimã confectionatã din produse naturale, precum lâna si bumbacul, are proprietãti terapeutice asupra noastrã. Firul de lânã contine în structura lui minerale si sãruri care energizeazã trupul omenesc si îi asigurã o protectie termicã naturalã, chiar si în conditii de umiditate. Sã nu uitãm cã produsele alimentare din supermarketuri, în special produsele din carne, contin de multe ori hormoni de crestere, care trec în sistemul nostru sangvin si apar astfel anumite anomalii, precum obezitatea la copii din fragedã vârstã si multe boli digestive. Bine ar fi sã ne întoarcem cãtre alimentatia traditionalã, pentru a beneficia de virtutile produselor noastre, cât de cât naturale. Industrializarea este o afacere care include interese comerciale, nu beneficii asupra sãnãtãtii omului. În trecut, se obisnuia sã se facã cruce boabelor înainte de a fi introduse în sol.
Reporter: Ce efect avea crucea atunci, dar si astãzi, când o folosim?
Laurentiu Enache: Crucea este o mare putere terapeuticã si energeticã asupra fiintei umane. Îmi amintesc, la seminariile de energetica viului, am fost conectati la un aparat în care ni se vedea aura, cu diferite spectre de culoare. Dupã ce ne fãceam cruce, culorile dominante deveneau cele aurii. Asadar, crucea este luminã, viatã si pace. (Va urma)
