DESTEPTI…La Vaslui s-a gãsit solutia ca de Revelion sã avem trupe care sã joace ursul si capra. Un grup micut din Fundul Vãii, comuna Lipovãt, se pare cã a convins autoritãtile locale care verificã respectarea normelor sanitare în pandemie, cã pot sã colinde, respectând distantarea socialã. Metoda lor e una simplã, dar genialã. Au luat instrumentele de la Cãminul cultural din sat, achizitionate prin fonduri europene, au împodobit capra sumar si au plecat cu uratul prin oras, fiind atenti ca în timpul actului artistic sã se respecte între ei distanta socialã. De obicei, acestia presteazã pe peluzele din fata blocurilor, iar vasluienii îi privesc de la balcon si le aruncã bani în pungi sterile. O astfel de repetitie a fost fãcutã de Crãciun si iatã cum Vasluiul îl sfideazã pe Raed Arafat, care a interzis grupurile de urãtori anul acesta.
În aceste zile de Crãciun, doar câteva grupuri rãzlete de urãtori au deranjat linistea din municipiul Vaslui, aflat încã în pandemie. Desi era vremea colindelor, acestia o tineau într-una cu „Ta, ta, ta, cãpritã, ta!”. Misterul l-am deslusit mai târziu. Actul artistic era de fapt un antrenament pentru Revelion, iar urãtorii testau vigilenta autoritãtilor. Si cum nimeni nu i-a deranjat, ei au mers mai departe. Fãrã costume speciale, cu o caprã împodobitã sumar cu un covor si ciucuri rosii, trupele de urãtori formate ad-hoc au fost la înãltime, dacã e sã ne luãm dupã bacsisul încasat. Si modul cum erau rãsplãtiti de locatarii blocurilor a fost unul cu respectarea întru totul a normelor sanitare. Banii erau aruncati de la balcon, dupã ce prestatia se fãcea de la distantã, de pe spatiile verzi din fata scãrilor de bloc. O astfel de trupã ne-a atras atentia, fiindcã era dotatã cu instrumente noi-noute. Cu o tobã, o trompetã, un trombon si un bariton, în valoare de peste 14.000 de lei, trupa lui Papuc cânta de zor printre blocurile vasluiene, ce-i drept un pic cam fals, dar satisfãcãtor. Mica orchestrã nici nu constientiza cã instrumentele lor sunt atât de valoroase si o avariere a lor nu ar fi putut fi acoperitã din bacsisul oferit de vasluieni. Dupã o micã discutie cu acestia, am aflat cã erau din satul Fundul Vãii, comuna Lipovãt, si de curând fusese cooptati în orchestra condusã de „dom’ profesor” (n.r. numele nu am reusit sã-l aflãm nici mãcar de la primar). Cum le-au fost lãsate acasã instrumentele pentru a „exersa”, tinerii intreprinzãtori au decis formarea trupei ad-hoc si au purces la „fãcut bani”, dar respectând si dorinta profesorului.
„Dom’le, nu furã, cântã si ei. Ce sã le faci ?!”
Primarul din Lipovãt i-a recunoscut pe „artistii amatori” ca fiind din comuna sa si a spus cã instrumentele au fost achizitionate printr-un proiect trasfrontalier. Acesta a mai spus cã si-a dorit reînfiintarea fanfarei, însã a trebuit sã o facã în Lipovãt, „fiindcã romii din Fundu Vãii nu mai vor sã cânte, de rusine, în fanfarã”. Trupa lucreazã sub bagheta unui profesor care-i învatã sã cânte pe note. Dar nu prea se vedea. Si primarul Valerian Hritcu a recunoscut cã „artistii” sãi cântau cam fals, adicã dupã ureche. „Da, acestia sunt ai mei, asa pare din filmare. Probabil cã profesorul cu care lucreazã la Cãminul Cultural le-a dat instrumentele acasã sã exerseze. Eu nu vãd nimic rãu cã acestia cântã cu ele prin oras. Cã doar nu furã si nici nu dau în cap. Cei din filmare sunt bãieti cuminti”, a spus primarul oarecum supãrat cã urãtorii sãi cam falseazã.
Fanfarele sunt la mare cãutare în judet
Multe comune din judet au accesat prin fonduri europene instrumente muzicale. La Vaslui, atât Corneliu Bichinet, fostul presedinte al CJ Vaslui, dar si actualul, Dumitru Buzatu, încurajeazã înfiintarea acestor fanfare. Chiar le-a organizat si un festival al fanfarelor, iar la sfârsit de an, acestea se reuneau si în Piata Civicã la Vaslui, într-un mega spectacol de Anul Nou, unde trupe de urãtori (rãsplãtite de autoritãti cu bani frumosi) îsi dãdeau concursul. Acum, fiind pandemie, astfel de manifestãri sunt interzise. Dar iatã cã s-a gãsit solutia. Trupa de la Fundu Vãii, un exemplu.
DSP spune cã aceste grupuri rãzlete nu încalcã normele sanitare, iar Politia le limiteazã la maxim sase persoane
Mihaela Vlada, sefa DSP Vaslui ne-a spus cã astfel de actiuni ad-hoc, cu respectarera normelor de distantare socialã, nu încalcã niciun regulament. Purtãtorul de cuvânt al IPJ Vaslui a declarat cã, atât timp cât aceste grupuri nu depãsesc sase persoane si dacã sunt respectate normele în vigoare, nu vede nimic în neregulã. Asa cã, cum stim cã în judet sunt multe comune care detin instrumente muzicale, Vasluiul poate avea un Revelion frumos, în care caprele si ursii pot dansa cu respectarea distantãrii sociale, exact cum a fãcut acestã trupã ad-hoc de la Fundul Vãii. (Lucian TIMOFTICIUC)