spot_img
spot_img
-1 C
Vaslui
26-nov.-2024
spot_img
spot_img

La vară vom duce dorul acestor zile feerice de iarnă

- Advertisement -

• de vreo două săptămîni ne bucurăm de zăpezi „ca în vremurile bune“ • desi n-au fost putine problemele creeate de iarnă, una peste alta a fost frumos • meteorologii anuntă că va mai ninge •

Alb cît vezi cu ochii! În cîmp deschis, nămetii au acoperit tot, ici-colo siluetele negre ale copacilor de pe marginea drumurilor făcînd notă discordantă cu albul infinit! De vreo două săptămîni, judetul s-a îmbrăcat în straie de iarnă. O iarnă veritabilă, cum n-am mai avut demult. A venit greu, după „plînsete“ de secetă cruntă ce anuntau un an agricol compromis. Dar cînd iarna a poposit peste noi, am simtit-o din plin. Pentru multi n-a fost usor de îndurat: frig, nămeti pînă la brîu, drumuri blocate, dar după ce s-a mai dezamorsat situatia, parcă totul pare mai usor de suportat. Sau, altfel spus, ne-am cam obisnuit cu vremea. Dacă în preajma Sărbătorilor de Iarnă, la minus cîteva grade Celsius, suflam de zor în pumni si ni se părea că e „gerul Crăciunului“, abia spre sfîrsitul lui ianuarie aveam să vedem cum e cu gerul, cînd în unele dimineti ne-am trezit si la minus 27 de grade Celsius, cum a fost pe la Vînători Neamt, Roman, pe Valea Muntelui si-n cătune uitate, unde nu se măsoară „vremea“. O zi, două, trei, lumea a mers înlemnită pe străzi. În ogrăzi de tară, oamenii au fost nevoiti să ia lopetile în mînă si să muncească din greu pentru a-si face drum să ajungă „în fundu’ curtii“. Dar asa, mai greu, mai usor, mai cu binisorul, fiecare si-a văzut de treabă si cel putin din această etapă geroasă a iernii am iesit cu bine. Dovadă că la -15, -10 grade, deja ni se pare că miroase a desprimăvărit! Meteorologii anuntă că va mai ninge, dar ce va veni, om vedea cu totii. Pret de cîteva zile bune, pe la început de februarie, trotuarele din Piatra Neamt gemeau de nămeti. Între timp i-a mai călcat lumea si cărările s-au lărgit cît să mergi prin unele zone la brat cu persoana dragă. Si străzile s-au mai eliberat, mormanele de zăpadă fiind aliniate pe marginea drumurilor. Masinile circulă mai usor, mai greu, dar răzbat. Bine se descurcă si elevii care au de ajuns la scoală, chiar dacă sînt nevoiti să poarte haine groase, fulare lungi si căciuli cît banita. Ba, dimpotrivă, drumul pînă la scoală e distractiv, copiii găsindu-si prilej de joacă prin nămeti ori vreme de-o bulgăreală. E prilej pentru băieti de a-si arăta forta si eventual de a bate cu zăpadă vreo colegă care uneori se mai împiedică… Ici-colo, prin unele zone din oras, mai poate fi zărită cîte o masină care n-a fost scoasă din nămeti de cînd a dat zăpada. Probabil proprietarii nu-s acasă, căci altfel e greu de crezut că i-ar lăsa sufletul să îsi lase masina acoperită integral, văzîndu-se vreo bucată din oglindă sub un strat de zăpadă gros de măcar jumătate de metru. Bătrînii sau mai tinerii orăseni îsi amintesc cu nostalgie zăpezile din copilăria lor, cînd mergeau pe deasupra gardurilor la propriu, pentru că drumurile erau acoperite cu vîrf si îndesat. Pe atunci copiii nu se temeau de geruri si desi crăpau pietrele de frig, se distrau la derdelus. N-aveau schiurile de acum, dar se bucurau de sacii umpluti cu paie, care alunecau de mîncau pămîntul. Veneau lupii prin strunga oilor si rupeau animalele fără milă, dar si asta făcea parte din „traditiile“ iernii. Acum, vremurile s-au schimbat. Civilizatia a pătruns în toate cătunele, copiii stau la calculator si pe messenger în loc să meargă la sănius. Zarva care acoperea satele altădată acum a devenit amintire. Dar de această dată, „stihiile“ naturii au vrut să le reamintească celor cu dor de iarna copilăriei că putem avea zăpezi, geruri si frumuseti. A fost frumos, chiar dacă a fost mai dificil de îndurat. Mai greu sau mai usor, fiecare a făcut cum a putut si a rezistat vremii. La vară, cînd canicula va arde la propriu si la figurat, vom duce dorul acestor zile.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.