AU AVUT ZILE Douã persoane au fost la un pas sã-si piardã viata dupã ce o remorcã plinã cu lemne s-a rãsturnat peste ei. Evenimentul a avut loc ieri, în zona localitãtii Bozia, acolo unde un tractor cu remorca încãrcatã cu lemne s-a rãsturnat pe un drum forestier, victimele aflate pe încãrcãturã fiind transportate de urgentã la spital.
Ieri, 6 iulie, în zona localitãtii Bozia din comuna Fãlciu a avut loc un eveniment rutier soldat cu douã victime. Accidentul s-a petrecut pe un drum forestier, într-o zonã cu denivelãri, acolo unde soferul în vârstã de 62 de ani din Fãlciu a pierdut controlul volanului, rãsturnând tractorul cu remorca plinã cu lemne. Cele douã persoane, în vârstã de 56, respectiv 63 de ani, se aflau pe încãrcãtura remorcii când aceasta s-a rãsturnat, lemnele cãzând peste ele. A fost nevoie de ajutorul unor localnici pentru ca victimele sã fie scoase de sub busteni, dupã care au fost transportati de urgentã la spital. Bãrbatul în vârstã de 56 de ani a fost dus la Spitalul Municipal Husi, fiind diagnosticat cu fracturã la piciorul stâng, iar celãlalt bãrbat, în vârstã de 63 de ani, a fost transportat la Spitalul de Urgentã Bârlad, fiind diagnosticat cu traumatism toracic. Victimele au fost stabilizate, iar acum se aflã în afara oricãrui pericol. „În jurul orelor 13:30, am primit o sesizare cu privire la faptul cã în localitatea Bozia din comuna Fãlciu a avut loc un eveniment rutier. Este vorba despre un sofer în vârstã de 62 de ani din Fãlciu, care conducea un tractor cu remorca încãrcatã cu lemne, utilajul rãsturnându-se într-o zonã cu denivelãri a drumului forestier. Douã persoane aflate pe încãrcãtura remorcii au fost prinse sub lemne, fiind scosi de sub busteni cu ajutorul localnicilor. Victimele, doi bãrbati în vârstã de 56, respectiv 63 de ani, au fost transportate la spital, fiind diagnosticate cu fracturã la piciorul stâng, respectiv traumatism toracic”, a declarat Mihaela Straub, purtãtor de cuvânt în cadrul Inspectoratului Judetean de Politie Vaslui.