LOVITURĂ… Social democrații vasluieni din teritoriu s-au săturat să tot primească ordine de la șefi. A fost demonstrat acest lucru la ședința Consiliului Local de la Bârlad, când primarul Dumitru Boroș nu a reușit să își impună viceprimarul, a fost demonstrat marți și la Roșiești, unde opoziția a reușit să voteze un viceprimar care nu era deloc pe placul edilului Florin Anea.
Pentru a înțelege mai bine jocurile care au fost făcute în Consiliul Local Roșiești, trebuie spus că PSD are acolo majoritate, 6 consilieri din totalul de 11. Ceilalți 5 sunt de la USR (3), AUR (1) și PNL (1). Calculul era simplu pentru primarul Florin Anea, care și-l dorea vice pe Florin Macovei, cel care a deținut această funcție și în mandatul trecut. Numai că Macovei nu e pesedist pur-sânge, el venise în partid în 2020, după ce trădase pe cei de la ALDE, pentru a forma majoritatea necesară lui Anea. Atunci a fost ademenit cu cel puțin două mandate de vice, ofertă care i-a convenit de minune. Numai că restul consilierilor PSD nu l-au asimilat pe Macovei. L-au votat în 2020, mai mult de nevoie, însă acum i-au spus pas. În ședința de marți, ei au venit cu o altă variantă, Florin Ciubotaru, punându-l într-o situație extrem de dificilă pe primarul Anea. Înaintea votului, edilul le-a vorbit consilierilor despre proiectele de dezvoltare ale comunei, despre munca depusă de Macovei în ultimii patru ani, despre cât e de necesar ca el să rămână în funcția de vice, însă nu și-a convins nici măcar proprii colegi de partid. Macovei, favoritul lui Anea, a strâns doar 4 voturi, pe când Ciubotaru a fost votat de 6 consilieri, fiind ales noul viceprimar al comunei și cu sprijinul consilierilor din opoziție. Un consilier și-a anulat votul.
De mână, la București
Miza funcției de viceprimar al comunei Roșiești era și în atenția celor din conducerea județeană a PSD Vaslui. Pe surse, am aflat că înaintea meciului de handbal dintre CSM Vaslui și Dinamo București, președintele CJ Vaslui, Ciprian Trifan, s-a întâlnit pe scările din Sala Sporturilor cu un consilier din opoziție, căruia i-a transmis pe un ton deloc amical să nu încerce să pună alt viceprimar în afară de cel agreat de Anea. Numai că în politică, trădările se plătesc mai devreme sau mai târziu, așa că ieri, Anea și Macovei ar fi mers la București să se plângă lui Ciolacu de situația în care au ajuns.
Oricum este ultimul mandat al lui Anea florin nu a făcut nimic în ultimul mandat trebuie sa se învețe să piardă
Da, acum a văzut lumea cat de răpănos e primarul asta parșiv și hot combinator
Oricum este ultimul mandat al lui Anea florin nu a făcut nimic în ultimul mandat trebuie sa se învețe să piardă
Sa i uram sărbători fericite pensionarului Macovei, nu ne-a reprezentat și nici nu ne reprezintă jn aparatul de conducere a comunei, e un fel de idiot util se aseamănă cu Dan material, doi oportuniști lingatori de ciolan ! De ce îl vrea primarul cu atâta înverșunare? Posibil sa fie iubiți ? Posibil sa umble unul la rozeta celuilalt sau reciproc ? Ori se au la mana cu vreo magarie ?
E mai bine să își vadă de pensie sa o ia și.pe Tanța sa intre alții mai compatibili .pensie bogată
Tine locul pt ficasa
Felicitări pt schimbare,are pensie,iar pe deasupra mă e și un turnător nenorocit!Hai cu tolicariii!
Ha ha ha bine ca mai este cineva cu curaj sa vorbească. Fiți băieți cu inițiativa și faceți o una frumoasă ca nu este deajuns sa aibe doar o asezare frumoasa. Sunt mulți salariați și pensionari.
Ha ha ha bine ca mai este cineva cu curaj sa vorbească. Fiți băieți cu inițiativa și faceți o una frumoasă ca nu este deajuns sa aibe doar o asezare frumoasa. Sunt mulți salariați și pensionari.
Nu va mai dați cunoscatori. Nu e nimeni la nici un București. Primarul la racolat pe Macovei cu promisiunea ca va rămâne viceprimar pe viata. După ce au trecut alegerile io trage românește și își pune viceprimarul pe care-l vroia inca de acum patru ani.
E doar politica românească. De ce ar fi altfel la Roșiești?
Nu sunt politician , nu am nici un interes politic dar sunt din ROSIESTI si locuiesc in ROSIESTI . ESTE CEA MAI PROASTA ALEGERE . JOCURI MIZERABILE FACUTE DE ,, VESNICII ” CONSILIERI PENTRU NISTE ORGOLII PERSONALE SI NU PENTRU BINELE COMUNITATII . DE FOARTE MULTI ANI SE ASTEAPTA IN COMUNA , APA CURENTA , GAZ METAN , CANALIZARE , DRUMURI SI NU MAI VIN !! EI AU ORGOLII SI INTERESE MESCHINE . VA CUNOSC PE TOTI FOSTI SI ACTUALI ( PRIMARI , VICEPRIMARI , CONSILIERI ) SI CRED CA NU FACETI CINSTE ACESTEI LOCALITATI INCARCATE DE ISTORIE .
Îl doare în cur pe Ciolacu de doi păcălici de la Vaslui