INVESTIȚII… Ajuns în fruntea orașului Negrești după alegerile din urmă cu doi ani, liberalul Cristinel Rusu reușește să separe politica de administrație și să-și facă treaba față de negreșteni. Astfel, zilele trecute, edilul a reușit recepția finală pentru două proiecte importante „Reabilitarea grădiniță Prichindel” și „Lucrări de reabilitare râu Bârlad”. Tot în această perioadă au fost finalizate și lucrările de montare a primului lot de lămpi LED, în număr de 560 de bucăți. Diferența de 350 de lămpi va fi montată în luna martie. „Ambele proiecte au primit avizul specialiștilor din comisiile de recepție. Asta înseamnă că lucrările au fost executate în conformitate cu proiectul și cerințele impuse de lege. De asemenea, în următoarea perioadă de timp se vor finaliza și contestațiile la unele proiecte foarte importante pentru orașul Negrești și satele aparținătoare”, a spus edilul Cristinel Rusu.
Când redeschideţi spitalul din Negreşti? Vreau data şi anul că-n rest, sunt gogoriţe….
Apropo, cât cotizaţi la Vremea Noua să mai scrie 3 randuri ?
Gogorite!
Rusu nu e cu nimic mai presus ca Voicu sau ceilalti primari.
Care e stadiul cu spitalul dom’ primar !!!!
Se redeschide, se dărîma ,ce se mai întâmplă?
Lampi LED… oare unde a lucrat primarul Rusu inainte de a fi ales? Prea e cusuta cu ata alba.
A lucrat la fabrica de făcut becuri ElbaVolt.