Teoretic, ziua de astăzi este dedicată tuturor doamnelor şi domnişoarelor. Din păcate, unele dintre ele au pierdut demult semnificaţia acestei aniversări, aruncate de greutăţile vieţii în braţele nepăsării apropiaţilor şi a semenilor în general.
Primăvara printre morminte
Am încercat să le aducem un zâmbet şi celor pe care toată lumea le vede, dar pe care nimeni nu le observă. Doamnele care-şi petrec zilele pierdute printre morminte, cerşind mila semenilor, sau care pur şi simplu nu mai au pe nimeni să le aducă un zâmbet pe buze. Într-o zi demnă de un adevărat început de primăvară ne-am oprit în Cimitirul „Eternitatea”. Printre morminte, câini vagabonzi şi muncitori la salubritate, o bătrână, de vârstă nedefinită, îşi duce traiul de zi cu zi. Nu aude, cu greu poate distinge câte ceva, iar un covrig reprezintă pentru ea masa de prânz şi, dacă are ghinion, chiar şi cina. Hainele sale reprezintă un adevărat amalgam, probabil fiind cumpărate cu mult înaintea căderii comunismului. În momentul în care i-am oferit un buchet de zambile, prima întrebare a fost: ”Sunt cu bani? Că nu am cum să cumpăr!”. După câteva minute de explicaţii, deoarece, după cum scriam mai devreme, doamna are probleme grave cu auzul, am reuşit să o lămurim că sunt un cadou din partea noastră. „Bogdaproste, domnule! Dar ce culoare sunt, că nu prea văd?”. Florile erau roz. Doamna a rămas cu ele în dreptul ochilor mult timp după ce am plecat de acolo. Doar-doar le-o distinge. Se spune că nu se face primăvară cu o floare, însă un zâmbet din partea unei femei ce nu mai are nimic îţi aduce primăvara-n suflet.
Invitaţie la cantină
Pe Edvochia Tănase am găsit-o stând lângă un mormânt din cimitirul Cătuşa. Îşi trăgea sufletul, după ce venise la cantina din zonă pentru o masă caldă. A adus mulţi copii pe lume la viaţa ei. Nici ea nu mai ştie câţi. Dar, acum, nu a mai rămas nimeni care să-i aline bătrâneţile. Doar mormintele reci şi amintirile unei vieţi lungi. „Am fost moaşă când eram în activitate. Acum am ajuns la 87 de ani şi am rămas singurică pe lume. Bărbatul mi-a murit, copiii mi-au murit şi acum am venit la cantină, că m-a invitat cineva. E greu, dar ce să fac?”, ne-a povestit ea. În momentul în care a primit zambile de la echipa „Vieţii libere” i s-au umezit ochii. „Vă spun sincer, este cea mai frumoasă surpriză pe care am primit-o de 8 Martie. Când eram tânără, mai ieşeam cu soţul, dar acum nimeni nu mai are cine să îmi spună o vorbă bună”, a spus aceasta. „Acum, pe 17 martie, împlinesc 87 de ani. Vă urez şi dumneavoastră multă sănătate”, a mai spus venerabila doamnă.
Covrigul din Micro 19
Toată lumea ştie patiseria din intersecţia din Micro 19. Fix unde virează troleul la stânga pentru a merge spre capăt de linie. Cei care şi-au cumpărat un covrig de acolo poate că au rupt o bucată şi pentru doamna Elisabeta, prezenţă constantă acolo de ani de zile. „Am lucrat în tinereţe la cooperativa Înfrăţirea. Făceam mături şi cutii de carton. În ’90 am ieşit la pensie şi de atunci sunt pe străzi. Am copii, dar tot e greu. Am o pensie de 300 de lei şi nu mă pot descurca”, ne-a spus ea. Frig, ploaie, caniculă, e mereu pe baricade. Întinde o mână pentru o bucată de pâine. „Nu ştiu dacă am primit vreodată o floare. Vă mulţumesc din tot sufletul”, a spus ea, luându-şi ultima îmbucătură din merdeneaua primită de pomană.
Cazuri precum cele trei prezentate de noi se găsesc peste tot în Galaţi. Nu trebuie decât să deschideţi ochii şi le veţi vedea. Domnilor, de 8 Martie, propunerea mea este următoarea: cumpăraţi o floare şi oferiţi-o primei femei nevoiaşe pe care o vedeţi pe stradă. Zâmbetul pe care îl veţi aduce nu va rivaliza cu niciun râs fals de manechin. Vă garantez! Din partea noastră, la mulţi ani tuturor doamnelor şi domnişoarelor!
