SÃRÃCIE S-au înmultit cazurile sociale în municipiul Husi, în care familii tinere, cu copii si, adesea, fãrã locuri de muncã, cer la Primãriei un spatiu de locuit! Unii sunt la un pas de a ajunge pe strãzi, întrucât nu au posibilitatea de a plãti chirie, altii se plâng cã nu mai pot locui, împreunã cu alte rude, în maghernite insalubre. Cum posibilitatea Primãriei Husi de a face fatã cererilor si de a oferi locuinte sociale se dovedeste, de la o zi la alta, tot mai limitatã, lucrurile se complicã pentru acesti necãjiti.
Cu un copil de un an si sase luni în brate, Alina Croitoru, o tânãrã de 23 de ani, a mers, sãptãmâna aceasta, la Primãria Husi, sã cearã nu neaparat o casã, ci mãcar o camerã, unde sã se poatã muta, cu fetita si cu sotul ei, în vârstã de 26 de ani. E greu de spus când va fi solutionatã aceastã cerere, de vreme ce alte zeci de persoane, înaintea ei, în situatii la fel de grele, au cerut acelasi lucru. De regulã, cazurile sociale se aseamãnã, însã, luate separat, fiecare în parte, meritã atentie din partea autoritãtilor. „Nu mai putem sta în casa aceasta, care e din lut, e în paraginã. Trãim în patru încãperi mici, 4 familii, adicã 11 persoane, cu copii mici, cu tot. E casa socrilor. Am venit la Primãrie sã cer o camerã, cât de micã, în altã parte, numai sã putem si noi trãi ca oamenii”, spune tânãra, cu ochii în lacrimi.
Sãrãcia, la limita suportabilului!
Locuinta în cauzã se aflã pe strada „Locotentent Gavril Teodoru”, din cartierul Plopeni, iar casa în care stau grãmadã toate aceste suflete pare a fi, mai degrabã, o dãrâmãturã. În curtea murdarã, pe niste sârme întinse fãrã noimã, se zãresc, la uscat, multe hãinute de copii mici. Casa are geamuri sparte si niste usi ponosite, care parcã stau sã cadã. Aerul devine irespirabil, din cauza unei toalete infecte, aflatã prea aproape de peretii imobilului. „Aici stãm toti si nu se mai poate. Suntem multi. De asta am mers la Primãrie, poate ne întelege cineva si pe noi si ne dã o camerã mãcar. Oriunde e mai bine decât aici. Am stat cu chirie pânã acum trei luni, dar nu am mai avut bani de plãtiti. Ion (sotul ei, n.r.) munceste pe unde apucã, pentru a aduce o bucatã de pâine în casã. E foarte greu”, spune femeia. Ei trãiesc din cei 200 de lei, alocatia micutei Iasmina. În casa socrilor nu au apã curentã si par a avea minime conditii de igienã. Femeia aratã locul unde gãteste: un fel de pirostrie, pe care sunt asezate niste vase negre, afumate, în care se zãreste o zeamã de o culoare ciudatã. Pare greu de crezut cã acolo, în acele conditii mizere, se pot gãti alimente ce urmeazã sã fie consumate, mai ales cã, dinspre toaleta insalubrã, aflatã la doi pasi, rãzbate un miros pestilential. „Nu avem aragaz, nu avem nimic. Aici, la foc afarã, facem mâncarea. Suntem tare sãraci. Si suntem multi. Dacã am fi doar noi, ne-am gospodãri cumva. Dar dacã suntem 11 oameni în acest loc strâmt, nu putem decât sã trãim asa. Eu am depus cererea la Primãrie si trag nãdejde sã primim mãcar o camerã, undeva. Îl rog pe domnul primar, dacã poate. Oriunde ar fi, tot e mai bine decât aici”, e convinsã tânãra mamã.
