Ruginoasa- Solesti, aceeasi paginã de istorie, dar altã carte
ALB-NEGRU Sâmbãtã, 2 februarie, moment de glorie deopotrivã pentru trecutul, prezentul si viitorul Iasului. Dupã aproape 10 ani de muncã, palatul domnitorului Al. I. Cuza de la Ruginoasa a fost scos din ruinã si redeschis publicului. O performantã laudabilã pentru autoritãtile iesene, în conditiile în care în România de astãzi monumentele istorice sunt practic condamnate la disparitie. La ei s-a putut, la noi, nu! La 15 km de Vaslui, într-un loc arhicunoscut, dar uitat de toatã lumea, undeva pe culmea dealului Hârtop, gãsim un loc care adesea ne umple de mândrie, când mai degrabã ar trebui sã ne umple de rusine. Conacul de la Solesti ne demonstreazã cã mult mai crudã decât trecerea timpului este nepãsarea oamenilor, conacul Rosetti-Solescu, locul în care a trãit si a murit Elena Cuza, zace în ruinã!
Din pãcate, pentru conacul de la Solesti pare a fi prea târziu si nu pentru cã a trecut timpul peste el, nu pentru cã oamenii locurilor nu s-au sfiit sã tragã din el precum câinii, sã-l fure cãrãmidã cu cãrãmidã sI lemn cu lemn, ci mai degrabã pentru cã cei care ar trebui sã facã ceva nu pot, nu vor sau nu au timp sã arunce un ochi, nu departe, dincolo de gard, cãtre omologii lor din Iasi. Ca un fel de ironie a sortii, sãrbãtoarea de la Ruginoasa, în loc sã ne dea exemplu si sperantã, nu face decât sã ne ofere certitudinea nenorocirii de la Solesti. Dumitru Buzatu, presedintele Consiliului Judetean Vaslui, sotia sa, senatorul Gabriela Cretu, fostul prefect Ioan Tibulcã, cu totii originari din Ruginoasa, s-au dus, în calitate de invitati de onoare, la ceremonia de reinaugurare a monumentului iesean. Cu totii onorati si obligati de faptul cã-si au rãdãcinile pe meleaguri care au scris veritabile pagini de istorie, si-au fãcut datoria de a fi prezenti. Consiliul Judetean Iasi si un proiect guvernamental i-au salvat pe domnitorul Al. I. Cuza si pe Elena, „Doamna” în memoria Iasiului. Între timp, reprezentantii autoritãtilor noastre politico-administrative aruncã pisica moartã oriunde în altã parte numai ca lesul sã nu se împutã în curtea lor, motivând că nu pot interveni pentru cã mostenitorii familiei Rosetti nu le dau conacul, pentru cã „rãscumpãrarea” lui este prea grea pentru buzunarul Vasluiului.
Istorie lãsatã în paraginã
Cândva o capodoperã a arhitecturii moldovenesti, conacul Rosetti-Solescu a fost construit în prima jumãtate a secolului al XIX-lea, prin preajma anului 1827, din dorinta Ecaterinei Solescu, sotia postelnicului Iordache Rosetti. Clãdirea a fost ridicatã pe trei nivele, era înconjuratã de un parc si de un zid de incintã. Astãzi, doar paginile dedicate acestui loc ne mai îngãduie sã ne amintim cum arãta bijuteria de altãdatã, camerele erau grupate în jurul unui hol central, în care se afla o scarã monumentalã sculptatã în lemn. Fata de rãsãrit a clãdirii se deschide într-o boltã cu arcade la parter si o terasã la etaj. Aici a locuit familia Rosetti-Solescu, aici a locuit Elena, cea care tot aici, la Solesti, în 1844, a devenit sotia lui Alexandru Ioan Cuza. Între anii 1859-1860 în partea de est a curtii boieresti, Ecaterina Rosetti-Solescu a ridicat o bisericã închinatã „Adormirii Maicii Domnului”. Dupã moartea Ecaterinei, mosia de la Solesti a rãmas în proprietatea familiei pânã în 1949, desi în timp si-a modificat substantial dimensiunile. Dupã cãderea comunismului, urmasii familiei au revendicat conacul. Biserica adãpostea valoroase obiecte de cult, o evanghelie argintatã, un chivot de argint, cãrti vechi cu litere chirilice, legate în piele, vesminte din mãtase naturalã. În curtea bisericii se aflã înmormântati mai multi membri ai familiei boieresti, Elena Cuza, sotia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, mama sa, Ecaterina Rosetti, fiica logofãtului Dumitrache Sturza, Gheorghe Rosetti si sotia sa Olga Giers-Rosetti, fiica ambasadorului francez la Petrograd.
Si uite-asa… a rãmas a nimãnui!
Dupã instaurarea regimului comunist, proprietatea a fost nationalizatã. Clãdirea a fost folositã aproape 30 de ani ca scoala generalã fiind relativ bine întretinutã. Conacul a fost puternic deteriorat de cutremurul din ’77, cel mai mult având de suferit zidurile exterioare si parterul clãdirii, terasele si acoperisul. În 1978 autoritãtile judetene au realizat un proiect de consolidare si reparatii capitale, care a fost avizat la 8 martie 1979 de Consiliul Culturii si Educatiei Socialiste, investitia ridicându-se la valoarea de 1.408.000 lei. Lucrãrile au fost executate necorespunzãtor, drept pentru care au fost sistate. În 1893 conacul a ajuns în proprietatea I.A.S Vaslui, încercarea de reabilitare a continuat, dar rezultatul a fost dezastruos, finisajele fiind distruse aproape în întregime. Dupã ’89 conacul a fost abandonat, el suferind grave avarii în urma cutremurului din 1990. În anul 1991 Ministerul Culturii a încercat sã treacã conacul, biserica si mormântul Elenei Cuza în proprietatea sa în vederea conservãrii si restaurãrii. Procedurile nu au putut fi duse la bun sfârsit. Oficiul pentru Patrimoniul Cultural National al judetului Vaslui a cerut în 1998 înscrierea conacului în inventarul bunurilor din domeniul public de interes judetean, dar Consiliul Judetean Vaslui a refuzat din cauza faptului cã trecerea acestuia în proprietatea statului nu ar fi avut temei legal. În anul 2001, conacul a fost înscris în inventarul bunurilor care apartin domeniului public al comunei Solesti. În 2002, la momentul revendicãrii de cãtre urmasii familiei Rosetti, acestia au cerut statului suma de 200.000 de dolari pentru a le vinde clãdirea. Situatia juridicã incertã a clãdirii a fost pretextul care a permis ca din aceastã clãdire sã nu rãmânã astãzi decât o ruinã. Astãzi, ansamblul curtii boieresti de la Solesti se aflã pe lista monumentelor istorice, el fiind compus din patru obiective, cu acelasi regim, conacul, parcul cu arbori seculari, zidul de incintã si biserica.
