CAZ… Doi bărbați din comuna Gârceni au ajuns în fața judecătorilor, acuzați de tentativă de omor, respectiv, complicitate la tentativă de omor, ca urmare a unui scandal banal care s-a transformat într-o adevărată tragedie, iar victima a avut mult de suferit. Cei doi și cel agresat așteptau un tractor care să vină să le cosească iarba de pe terenul fiecăruia. Scandalul a pornit după ce cei trei nu s-au înțeles a cui bucată să fie cosită prima dată. Drept urmare, Viorel Lache a pus mâna pe o secure și și-a lovit victima. Bărbatul vizat a avut prezență de spirit și și-a ferit capul, cu mâna stângă. În urma loviturii primite, Neculai Vârlan s-a ales cu un deget amputat și a ajuns la spital. Adus la audieri, atacatorul încropește o poveste halucinantă și a povestit că, de fapt, el a fost cel lovit de victimă. În urma loviturii a leșinat și nu mai știe ce s-a întâmplat. Mai mult, întrebat de securea cu care și-a lovit victima, Viorel Lache a declarat că nu știe nimic și că atunci a fost prima dată când a văzut-o. De asemenea, complicele lui, Costică Tofan, nu a recunoscut comiterea faptei și a încropit o poveste în fața anchetatorilor. Din fericire, declarațiile martorilor oculari au făcut lumină în acest caz. După trei ani, dosarul a ajuns acum și în instanță, iar inculpații urmează să dea socoteală pentru faptele lor. Deocamdată, dosarul se află în faza de cameră preliminară.
Un caz incredibil a avut loc, în urmă cu trei ani, în comuna Gârceni. Trei bărbați au ajuns să se lovească cu securea după o ceartă banală. Protagoniștii întregii povești nu au reușit să se pună de acord a cui bucată de teren să fie cosită prima oară și de aici a izbucnit conflictul. Pentru a-și susține punctul de vedere, Viorel Lache a pus mâna pe o secure și l-a lovit peste mâna stângă pe Neculai Vârlan. În scandalul dintre cei doi a intervenit și Costică Tofan, cel care a făcut ca victima să nu se poată refugia în curtea unei rude pentru a scăpa de lovitură. Chiar dacă nu au recunoscut comiterea faptelor, cei doi dau dovadă de faptul că erau pregătiți să recurgă la crimă. Viorel Lache merge până la un tractor din apropiere și se înarmează cu o secure, în timp ce complicele lui, Costică Tofan, intervine și-l împinge pe Neculai Vârlan și-l lovește pentru ca acesta să nu reușească să se adăpostească în curtea fratelui său. “Pe fondul consumului de alcool, dar și a unor tensiuni rezultate din faptul că inculpații nu erau de acord cu ordinea în care urmau să fie cosite loturile de teren, a izbucnit un conflict spontan între cei doi inculpați și persoana vătămată. În timp ce persoana vătămată se afla pe un drum public, a trecut Viorel Lache. Victima i-a reproșat acestuia de ce a înjurat doi șoferi de camioane care se aflau în apropiere. Pe moment, Viorel Lache, fără să spună nimic, și-a continuat drumul câțiva metri, după care s-a întors, s-a îndreptat către tractorul care cosea în apropiere, iar din tractor a luat o secure și s-a îndreptat către victimă. În același timp, complicele lui Lache, Costică Tofan, a început să înjure. Văzând că Lache mărește pasul spre el, Neculai Vârlan a vrut să se adăpostească în curtea fratelui său. În apropierea porții, Costică Tofan a începuit să-l îmbrâncească și să-l lovească cu picioarele peste tibie. Persoana vătămată tot încerca să intre în curtea fratelui său, dar Costică Tofan tot o împingea către Viorel Lache care venea în viteză, cu securea deasupra capului. În dreptul victimei, acesta a ridicat securea cu ambele mâini și i-a aplicat lui Vârlan o lovitură, cu tăișul securii, vizând zona capului. Neculai Vârlan a ridicat mâna stângă în care avea un telefon mobil, astfel că a primit lovitura peste mână”, se arată în rechizitoriul procurorilor.
Minciuni sfruntate în fața anchetatorilor
Audiați de anchetatori, cei doi inculpați nu au recunoscut comiterea faptelor. Mai mult, Viorel Lache, acuzat de tentativă de omor, încropește o poveste incredibilă. A susținut că a primit o lovitură în zona capului de la victimă, a leșinat și că nu știe nimic din ce s-a întâmplat. Ceea ce nu știa Viorel Lache a fost faptul că întregul conflict a avut martori oculari care au povestit exact ceea ce s-a întâmplat. “Lache Viorel a recunoscut că a avut un conflict spontan cu persoana vătămată. A declarat că s-au lovit reciproc deoarece nu erau de acord cu ordinea în care să fie cosite loturile de teren. La un moment dat, în timp ce se afla în picioare lângă o basculantă, ar fi fost lovit în zona tâmplei și că, în urma loviturii primite a căzut inconștient, cu capul de asfalt, sub basculantă. A mai declarat că s-a trezit la postul de poliție, dar nu știe cum a ajuns acolo. A mai arătat că, acolo i s-a spus că ar fi încercat, cu acea secure, să-l lovească pe Neculai Vârlan. A declarat că, până să ajungă la postul de poliție, el nu a mai văzut acea secure”, se arată în rechizitoriu. Celălalt inculpat, Costică Tofan, judecat acum pentru complicitate la tentativă de omor, a susținut, în fața anchetatorilor, că el s-a certat verbal cu Neculai Vârlan, dar nu s-a ajuns la lovituri. Pe lângă faptul că declarațiile celor doi erau diferite, au fost contrazise atât de martorii oculari care au povestit anchetatorilor cum s-au petrecut, de fapt, lucrurile.