Klaus Iohannis a intrat la mijloc în războiul dintre revoluţionari. Şeful unei asociaţii a spus că va da Cotroceniul în judecată pentru că şeful statului a semnat ca „primarul” lista cu cei peste 500 de luptători ai Revoluţiei, în care s-au strecurat și impostori. Unul dintre cei contestaţi este chiar actorul Alexandru Arşinel.
Ion Ciochină, preşedintele Asociaţiei Radio Libertatea 22, este revoltat de faptul că Preşedinţia nu a ţinut seama de contestaţia depusă la palatul Cotroceni, privitoare la 16 nume de pe listă.
„Sunt documente aflate și la SSPR, la Parchet și transmise și la Cotroceni, pentru care cerea doar o stopare și temporară până când procuratura verifica aceste contestări ale noastre. Acțiunea o vom depune săptămâna viitoare la instanță, pe contencios, pentru a reclama doar aceste nume pe care le-am contestat”, a declarat Ion Ciochină, la România TV.
Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/klaus-iohannis-in-mijlocul-unui-scandal-imens-revolutionarii-dau-presedintia-in-judecata-video_244263.html