Potrivit cererii de reexaminare, majorarea indicatorului social de referinţă la care este raportată legea implică cheltuieli bugetare „semnificative”, care trebuie analizate.
Pentru anul în curs, legea păstrează valoarea indicatorului social de referinţă la 500 lei, stabilind că acesta va creşte anual până la atingerea valorii de 1.200 de lei, după cum urmează: la data de 1 ianuarie 2021 – 780 lei; la data de 1 ianuarie 2022 – 990 lei; la data de 1 ianuarie 2023 – 1.200 lei. Totodată, actul normativ prevede că, începând cu data de 1 ianuarie 2024, valoarea indicatorului social de referinţă se modifică anual, prin legea bugetului de stat, în funcţie de indicele de creştere a preţurilor de consum prognozat pe an/an anterior, aminteşte şeful statului.
„Majorarea acestui indicator conduce la majorări direct proporţionale ale cuantumurilor măsurilor de sprijin în cazul şomajului, precum şi al beneficiilor şi beneficiarilor de asistenţă socială, influenţând astfel valoarea prestaţiilor băneşti suportate din bugetul asigurărilor de şomaj şi din bugetul de stat. Toate aceste majorări implică cheltuieli bugetare semnificative, ceea ce necesită, în mod corelativ, asigurarea disponibilităţii surselor bugetare. Acest lucru este posibil numai prin proiectarea acestei noi reglementări în contextul elaborării bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021 şi al strategiei fiscal-bugetare viitoare”, explică Iohannis.
Conform acestuia, o estimare privind impactul bugetar al acestor creşteri financiare va permite crearea posibilităţii Guvernului să identifice soluţiile pentru executarea acestor obligaţii băneşti ale statului faţă de beneficiari, cu respectarea regulilor privind responsabilitatea fiscal-bugetară.
El adaugă că reluarea procedurii legislative pentru acest act normativ creează contextul potrivit pentru stabilirea surselor de finanţare certe, obiective şi efective pentru acoperirea cheltuielilor bugetare în cursul anului bugetar viitor.
Preşedintele subliniază că drepturile de asistenţă socială vor fi eficiente doar dacă sunt aplicate în mod sustenabil de Executiv.
„Dreptul beneficiarilor de asistenţă socială la prestaţiile băneşti majorate va fi unul efectiv numai în măsura în care majorarea dispusă de Parlament va putea fi pusă în executare de către Guvern, în mod real, sustenabil şi predictibil, ca rezultat al dialogului real şi al colaborării loiale dintre autorităţile implicate”, menţionează el. …. https://www.stiripesurse.ro/klaus-iohannis-da-de-lucru-parlamentului-a-retrimis-spre-analiza-legea-privind-asigurarile-de-somaj_1563135.html?utm_medium=notification&utm_source=site&utm_campaign=os