Preşedintele României, Klaus Iohannis, i-a cerut premierului Victor Ponta revocarea din funcţie a ministrului de Finanţe Darius Vâlcov, urmărit penal într-un dosar de corupţie.
„Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis duminică, 15 martie a.c., un mesaj cu privire la dispunerea urmăririi penale față de ministrul de Finanțe.
„Având în vedere că procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de ministrul Finanțelor, domnul Darius Vâlcov, m-aș fi așteptat ca domnul Vâlcov să demisioneze din funcție, înțelegând că afectează activitatea și credibilitatea guvernului, ceea ce nu s-a întâmplat.
În această situație, solicit premierului Victor Ponta să demareze procedura de revocare din funcția de ministru al Finanțelor a domnului Darius Vâlcov””, anunţă un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Demisia lui Vâlcov este cerută în cor de toată lumea. Fostul preşedinte Traian Băsescu, şefa PNL Alina Gorghiu şi Mircea Geoană sunt doar câţiva dintre cei care vor remanierea ministrului de Finanţe. Acesta a declarat aseară, pentru Mediafax, că nu are de gând deocamdată să se retragă.
Într-un mesaj sambata seară pe Facebook, şi adesat preşedintelui Klaus Iohannis şi premierului Victor Ponta, fostul şef al statului Traian Băsescu spune: „Ştiu că este weekend, dar ministrul de Finanţe al României a fost pus sub învinuire pentru presupuse fapte de corupţie. […] Vă rog înţelegeţi că orice oră întârziere în remanierea ministrului Vâlcov are efecte grave de credibilitate politică în exterior, pe pieţele financiare dar şi pe cursul de schimb. Faceţi remanierea domnului Vâlcov înainte de ziua de luni.” „Dacă era vorba despre ministrul de la cultură, mediu, transporturi, tineret şi sport poate mai puteaţi aştepta până luni”, a adăugat Traian Băsescu.
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/klaus-iohannis-cere-revocarea-ministrului-de-finante-darius-valcov_1653392.html#ixzz3UTZ6rMwv
Follow us: @realitatea on Twitter