spot_img
13.6 C
Vaslui
09-oct.-2024
spot_img

Juniorii hușeni, obligați să joace în campionatul din județul Iași!

- Advertisement -

DECIZIE… În absența unei competiții la nivel județean, ACS Hușana Huși a fost nevoită să se înscrie cu echipa de juniori U16, născuți în anul 2009, în Campionatul Județean U17 – Iași. În județul Vaslui mai există o singură echipă de juniori U17, LPS Vaslui, formație care merge foarte bine în Campionatul Național U17, Seria 1.

Durerea cea mare a hușenilor, dar a vasluienilor în general, este că au parte de un paradox. Județul Vaslui este o adevărată fabrică de fotbaliști pentru cluburile din țară, însă aceștia părăsesc județul mult prea devreme și nu ajung să evolueze pentru echipele din județ, iar cei care rămân nu mai au unde să joace. Deși a tot promis că va obliga echipele din Liga 4 să aibă cel puțin o echipă de juniori, Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Vaslui nu a mai făcut nimic în acest sens, și iată, echipele sunt nevoite să evolueze în campionatele din alte județe. „Începutul de săptămână vine cu vești bune pentru Grupa 2009 a clubului nostru, care, în absența unei competiții la nivel județean, a fost acceptată să participe în campionatul ieșean JUNIORI U17 (2008). Competiția este în derulare, fiind una restrânsă, cu doar 6 participante la start: ACS Hușana Huși, Știința Miroslava 2008, Știința Miroslava 2009, CSȘ Pașcani, AS Magic Trofeo Iași și CS Unirea Mircești. Calendarul prevede un număr de 20 de etape, așadar un format compus din două tururi și două retururi”, au anunțat oficialii clubului Hușana Huși.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.