spot_img
9.7 C
Vaslui
01-oct.-2024
spot_img

Județul Vaslui, ultimul loc la profesorii care declară că fac meditații

- Advertisement -

BANI… Vasluiul se află pe ultimul loc în topul județelor cu profesori care au declarat oficial, anul acesta, că au obținut în 2023 bani din meditații. Astfel, doar 42 cadre didactice din Vaslui au depus declarații la ANAF pentru veniturile obținute din meditații. Potrivit publicației Economica.net, aceștia au câștigat în total 592.930 lei, adică în medie 14.117 lei. Evident, în realitate, numărul profesorilor care acordă contracost pregătire este mult mai mare decât al celor care merg să își declare la ANAF aceste venituri. Dacă sunt, însă, prinși că fac acest lucru, profesorii riscă dosar penal.

La nivel național, 11.734 de persoane au depus declarațiile de venit în 2024 pentru veniturile obținute din meditații anul trecut. Suma obținută de acestea se ridică la peste 169 de milioane de lei. Cele mai mari venituri nete declarate de profesori din meditații au fost realizate în București – peste 40 de milioane de lei, în Sibiu – peste 15 milioane de lei și în județul Cluj – peste 14 milioane de lei. La polul opus, în clasamentul privind veniturile nete declarate de profesori sunt judetele Tulcea – 520.446 lei și Călărași – 512.015 lei. În ceea ce privește numărul declarațiilor, cele mai puține au fost depuse în Vaslui – 42, Tulcea – 43 și Călărași – 44.

Profesorii trebuie să se autorizeze la Registrul Comerțului

Veniturile din meditații sunt încadrate de organele fiscale la categoria veniturile obținute din activități independente, potrivit Codului fiscal. Cea mai practică soluție pentru meditatori ar fi, deci, înființarea unei persoane fizice autorizate (PFA) cu acest obiect de activitate. Pentru aceasta, profesorul meditator trebuie să se înregistreze și să se autorizeze la Oficiul Național pentru Registrul Comerțului. În urma acestei autorizări, meditatorul intră oficial în rândul contribuabililor care plătesc impozit pentru activitățile independente. Impozitul pe care meditatorul trebuie să-l plătească este stabilit prin raportare la venitul net anual și se determină fie pe baza normelor de venit, fie în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, potrivit Codului fiscal. Alegerea unuia dintre aceste două sisteme se face la momentul în care se depune la organul fiscal competent declarația de venituri și cheltuieli anuale estimative.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.