AVERTIZARE… Pe parcursul zilei de astăzi, până miercuri la ora 3.00, este valabilă o avertizare meteorologică de instabilitate atmosferică temporar accentuată ce vizează majoritatea județelor, inclusiv Vaslui. Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului și, izolat, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 35…50 l/mp și izolat peste 60…80 l/mp. Reprezentanții ISU Vaslui recomandă populaţiei să ia măsuri pentru curățarea șanțurilor și rigolelor de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apelor pluviale. „De asemenea, în cazul creșterii debitelor pe anumite cursuri de apă, facem apel la cetățeni să nu traverseze râurile prin apă și să nu se apropie de malurile acestora”, au mai precizat Inspectoratului pentru Situații de Urgență.