INCREDIBIL… Scandalul din Primăria Ibănești a ajuns la paroxism, din cauza primarului Benone Pletea, personaj notoriu în județ! În comună, sute de oameni au dat semnături pentru demiterea primarului, iar Prefectura Vaslui, după ce a impus limitele legalității, a dat undă verde pentru organizarea referenumului. Numai că listele cu semnăturile petiției în jur de 386 de persoane, trimise de secretarul comunei George Pârlog la Prefectură, au ajuns în mod suspect în mâinile primarului Benone Pletea. Astfel, edilul a aflat exact cine din comună îl vrea dat afară din funcție și, drept urmare, a început o prigoană cumplită a semnatarilor listei. Mai exact, Pletea a început să îi sune pe oameni și să îi amenințe. A descoperit de curând că nu mai este el cel mai “tare” dintre politicienii din Primăria și comuna Ibănești și a început să facă ordine în instituție, amenințând, după cum spune secretarul George Pârlog, care a fost dat afară din birou și din Primărie! Prefectura Vaslui a trimis însă la Consiliul Local Ibănești, o adresă prin care cere organizarea unui referendum local, privind demiterea primarului în funcție. Războiul primarului Pletea Benone cu secretarul George Pârlog și Prefectura județului Vaslui continuă!
Primul luat în colimator de primarul comunei Ibănești, Benone Pletea, a fost secretarul Primăriei, George Pârlog, om cu facultate serioasă (de Drept) si cu peste 10 ani ani vechime în funcție, care însă nu s-a ridicat la nivelul “exigentelor “edilului. Mai exact, refuză să semneze toate trăsnăile administrative inițiate de primarul cu o mulțime de belele, dar care se află la al cincilea mandat. Îndrăzneala aceasta l-a costat scump pe secretar, căci primarul i-a dăsfăcut la începutul anului contractul de muncă, fără temei legal. Doar că secretarul, George Pârlog, mai tânăr și cu multă carte, a strâns probe împotriva celui mai dubios primar din județul Vaslui și a reușit să îl reclame pe primarul Pletea la prefectul județului Vaslui, Daniel Onofrei, căruia i-a transmis multe dintre potlogăriile lui Benone Pletea. Astfel că, prefectul Onofrei a oprit tot ce a făcut primarul care a dat afară secretarul, închizându-i fără drept biroul! După ce a primit de la Prefectura Vaslui decizia că va trebui să îl lase pe secretar la muncă, până când se va pronunța Tribunalul Vaslui, acesta a fost primit înapoi în birou. Minunea a ținut câteva zile, până când a aflat că secretarul Pârlog a mers cu o listă la alegătorii din cele trei sate, care au semnat pentru demitere. Culmea, numărul semnăturilor strânse a fost mai mare decât procentul de 25% din numărul total de alegători, cât prevede legea pentru întrunirea referendumului! Benone Pletea s-a supărat ca văcarul pe sat și a închis iar biroul secretarului.
Secretarul a făcut o solicitare de demitere a primarului Benone Pletea!
După ce i s-a închis ușa biroului a doua oară într-o lună, secretarul George Pârlog a mers în toată comuna, în cele trei sate, solicitând sătenilor care sunt nemulțumiți de primarul Pletea și de activitatea acestuia să semneze pentru ca primarul să fie demis. A obținut în cele trei sate ale comunei, 386 de semnături, depășind în fiecare sat procentul de 25%: Ibănești – 147 de semnături; Mânzați – 212 de semnături și Puțu Olarului – 27 de semnături. Ca urmare, secretarul a obținut 386 de semnături pentru demiterea primarului, dintr-un total de 1.108 alegători cât are comuna. Tabelul cu semnături, împreună cu solicitarea demiterii primarului a fost trimisă către Prefectura Județului Vaslui, arătând că acesta în numele unui grup restrâns de oameni exercită suveranitatea, încălcând astfel Constituția României. Iată cum sună adresa: «Stimate domunule Prefect, cetățenii comunei Ibănești, județul Vaslui, în conformitate cu prevederile Codului Administrativ, prin prezenta vă supunem spre aprobare, organizarea unui referendum local având ca obiect demiterea primarului comunei Ibănești, numitul Pletea Benone, ca urmare a nesocotirii de către acesta a intereselor generale ale comunei și neexercitarea atribuțiilor ce îi revin, potrivit legii. Motivele care stau la baza acestei cereri sunt: abuzul în serviciu; abuzul de putere și cheltuirea banului public în scopuri personale, fapte săvârșite de către primarul comunei Ibănești. În exercitarea atribuțiilor de serviciu, primarul a încălcat în mod repetat și intenționat legea prin utilizarea resurselor publice (fonduri, echipamente, timp de muncă) în scop personal, fapte de care toți cetățenii comunei au luat la cunoștință. A alocat necorespunzător resursele publice, ceea ce rezultă din faptul că în anul bugetar 2023, salariații primăriei nu au fost plătitiți timp de cinci luni, iar datoriile primăriei la această dată sunt imense. În același timp, și-a folosit abuziv autoritatea funcției, când a emis dispozitia cu nr. 4/2024 privind încetarea raportului de serviciu în funcția de secretar a domnului Pârlog George. Și la ora actuală secretarul general nu poate, nu are unde să își desfășoare activitatea, deoarece primarul a înlocuit încuietoarea biroului și a sigilat ușa biroului secretarului general al UAT. Nu a luat în considerare faptul că Instituția Prefectului Județului Vaslui, prin adresa cu nr.152/16.01. 2024, s-a pronunțat asupra faptului că Dispoziția primarului cu nr. 4/2024, nu este legală, atacând actul administrativ în instanță, fapt care duce la suspendarea de drept a actului administrativ. Secretarul general al UAT Ibănești nu poate munci, îi este îngrădit dreptul la muncă, fapt ce contravine Constituției României care specifică clar că „Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit „. Mai mult, primarul Pletea Benone este urmărit penal pentru comiterea de fals în înscrisuri sub semnătură privată plus uzul de fals, în dosarul cu nr. 7966/189/2022 la Judecătoria Bârlad, dosar deschis în urma alegerilor locale din anul 2020, în care primarul este acuzat de fraudarea alegerilor», scriu cei care au semnat solicitarea de demitere a primarului Benone Pletea.
Cetățenii comunei Ibănești cer respectarea legii. Iată motivul pentru care au cerut referendumul
DOCUMENT: Adresa de inaintare referendum final 2024.17.01
MOTIVAȚIE… ”Față de toate aceste abuzuri, noi, cetățenii comunei Ibănești, județul Vaslui, în conformitate cu prevederile legale, am inițiat strângerea de semnături pentru demiterea/suspendarea primarului Pletea Benone, datorită faptului că prin neîndeplinirea atribuțiilor de primar încalca o datorie legală, afectând întreaga comunitate. Atașăm prezentei un număr de 44 pagini în original, care cuprinde un număr total de 386 semnături, semnăturile locuitorilor comunei Ibănești, județul Vaslui, cu drept de vot, care sunt de acord cu acest demers democratic, în virtutea dreptului la libertatea garantată de Constituția României și consfințit de legile acesteia! Motivele care stau la baza acestei cereri: Abuzul în serviciu, abuzul de putere și cheltuirea banului public în scopuri personale, fapte săvârșite de primarul comunei Ibănești”, au mai scris cetățenii din comuna Ibănești în adresa pe care au trimis-o la Prefectura Vaslui, prin care cer referendum.
Prefectul județului Vaslui a demarat organizarea referendumului de demitere a lui Pletea!
ADRESĂ… Prefectura Vaslui a primit solicitarea celor 386 de oameni din Ibănești, care cer demiterea primarului Benone Pletea și care, după câte am aflat, nu se tem de amenințările primarului! Pentru că, nu se știe cum, dar primarul a făcut rost de lista întreagă cu cei 386 de alegători care îl vor demis pe primarul Benone Pletea! Și a început să-i sune pe oameni și să-i amenințe că le va face probleme dacă vor vota să fie demis! Iată ce a trimis Prefectura Județului Vaslui către Consiliul Local al Primăriei Ibănești: “Având în vedere cererea locuitorilor comunei Ibănești, județul Vaslui, adresată Prefectului județului Vaslui și înregistrată la nr. 1024/18.01.2024, având ca obiect organizarea unui referendum local privind demiterea primarului în funcție al comunei, în temeiul art. 162 alin.1 și art. 145 alin. 2 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, vă rugăm să ne comunicați, de îndată, numele și prenumele reprezentantului Consiliului Local care face parte din Comisia pentru organizarea refendumului local având ca obiect demiterea primarului în funcție al comunei Ibănești, județul Vaslui. Vă mulțumim pentru colaborare!”, semnează prefectul Daniel-Garincea Onofrei.