spot_img
spot_img
1.2 C
Vaslui
24-nov.-2024
spot_img
spot_img

Județul în care 11 unități de învățământ neîncălzite au trecut la program redus. Primarul a propus trecerea în sistem online

- Advertisement -

Mai multe unităţi de învăţâmânt din municipiul Focşani, care erau racordate la sistemul de termoficare centralizat al oraşului, îşi vor reduce programul şcolar ca urmare a întreruperii furnizării agentului termic.

„Măsura a fost luată din cauza scăderii temperaturii în sălile de clasă pentru a proteja sănătatea elevilor şi a cadrelor didactice, în conformitate cu prevederile art. 11 alin (9) din ordinul nr. 5726/ 2024, privind aprobarea Regulamentului – cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţâmânt preuniversitar. Astfel, până când situaţia legată de agentul termic va fi soluţionată, activităţile didactice se vor desfăşura într-un interval mai scurt, iar elevii vor încheia programul mai devreme”, se arată într-un comunicat de presă al IŞJ Vrancea.

Primarul municipiului Focşani, Cristi Misăilă, a propus funcţionarea şcolilor în sistem online până la remedierea situaţiei, însă nicio unitate de învăţâmânt nu a făcut solicitare în acest sens, se mai arată în comunicatul IȘJ Vrancea

Din 33 unităţi de învăţâmânt din municipiul Focşani, 21 de unităţi racordate la sistemul centralizat de încălzire nu au surse alternative pentru a asigura căldura în clase…https://adevarul.ro/stiri-locale/focsani/judetul-in-catre-11-unitati-de-invatamant-2400325.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.