Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judetean Vaslui vor asigura mãsurile de ordine publicã cu prilejul desfãsurãrii manifestãrilor cultural-artistice si sportive „Zilele municipiului Vaslui”, eveniment care se va desfãsura în perioada 19.08-21.08.2011. Zilnic, 20 de jandarmi vor actiona pentru prevenirea aparitiei oricãror incidente, dar si pentru depistarea persoanelor care sãvârsesc fapte contraventionale sau penale, în vederea asigurãrii unui climat optim de ordine si sigurantã pentru cetãteni. În dispozitivele specifice de ordine publicã, jandarmii vor coopera cu cadre din Inspectoratul de Politie Judetean Vaslui si din Politia Localã. Patrulele de ordine si sigurantã publicã vor fi prezente în locurile unde vor avea loc manifestãrile cultural-artistice sau sportive dar si în zonele imediat apropiate locurilor de desfãsurare a evenimentelor. „Jandarmii vasluieni recomandã participantilor la aceste manifestãri cultural-artistice si sportive sã aibã un comportament adecvat pe timpul desfãsurãrii acestora si sã se conformeze indicatiilor date de cãtre fortele de ordine si de organizatori pentru evitarea încãlcãrii normelor legale în vigoare”, se aratã în comunicatul Compartimentului Informare si Relatii Publice al Inspectoratului de Jandarmi Judetean Vaslui.