Pentru prima dată de la căderea comunismului, România a devenit un concurent activ de influenţă al propriului său drept în Republica Moldova. Această politică a venit brusc, dar premisele erau acumulate pentru a prestabili o politică românească mai activă şi ambiţioasă în Moldova.
Totuşi, această politică pariază pe calul greşit: Vladimir Plahotniuc, simbolul cleptocraţiei din Moldova, se arată într-o analiză a Fundaţiei Jamestown cu sediul la Washington.
În toate sondajele publice din Republica Moldova, Plahotniuc are cel mai mare rating negativ, mai mare de 90 la sută. Dar Plahotniuc deţine statul, organele de drept şi economia Moldovei, şi-a dezvoltat un aparat politic omniprezent în ţară. Acele cercuri din România care stau în spatele acestei politici cred că, activând prin intermediul lui Plahotniuc, este cel mai eficient mod de a-şi spori influenţa românească în Moldova, de a atenua influenţa rusească şi de a continua „parcursul european” al Republicii Moldova. Exponenţii acestei politici de la Bucureşti numesc guvernul lui Plahotniuc unul „proeuropean”, în ciuda tuturor dovezilor contrare.
O astfel de „realpolitik” este uşor de apărat, atât timp cât aceasta promite rezultatele dorite. Dar poate fi şi efectul unui bumerang, dacă populaţia Moldovei va percepe România ca un aliat al oligarhului şi „orientarea europeană” ca sinonim cu controlul lui Plahotniuc al statului în numele „stabilităţii”. În acest caz, România şi UE vor pierde cursa cu partidele proruseşti locale şi Rusia.
Elaborarea politicilor cu privire la Moldova a fost una concentrată şi fermă în timpul mandatului lui Traian Băsescu (2004-2014). În prezent, nu este clar dacă această politică provine dintr-un singur centru de luare a deciziilor sau în alt mod.
