spot_img
spot_img
8.5 C
Vaslui
01-feb.-2025

Jaf la un cazinou din centrul municipiului Vaslui. Hoțul a plecat cu peste 40.000 de lei. Acest lucru arată sumele colosale încasate de aceste stabilimente

- Advertisement -

DISPERARE… Un cazinou din centrul municipiului Vaslui a căzut pradă unui hoț care a reușit să se facă nevăzut cu peste 40.000 de lei. Acesta a dat dovadă de tupeu, ținând cont de numărul de camere de supraveghere montate în interiorul sălii de jocuri, dar și inteligență, dacă e să ne luăm după modul în care a operat. A așteptat răbdător ca operatorul de sală să desfacă un aparat la care se jucase o sumă mare de bani. În momentul în care operatorul a desfăcut aparatul pentru a scoate caseta cu bani pentru a o goli, acesta i-a cerut să-i schimbe o bancnotă. Operatorul s-a conformat și a plecat către casierie, dar a uitat să închidă capacul aparatului. Hoțul a profitat de ocazie, a smuls caseta cu bani din aparatul respectiv și s-a făcut nevăzut. Individul este căutat acum de polițiști. I se cunoaște identitatea și cel mai probabil va fi prins, oricât de bine s-ar ascunde. Iată comunicatul oficial al Poliției: “La data de 29 ianuarie 2025, ora 05:05, Poliția Municipiului Vaslui a fost sesizată, prin S.N.U.A.U. 112, de către angajata unei săli de jocuri de noroc, de tip slot macine, amplasată pe strada Ștefan cel Mare, cu privire la faptul că un bărbat, necunoscut, ar fi sustras o cutie în care se afla o sumă de bani. În cauză sunt efectuate cercetări și activități specifice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, pentru identificarea persoanei bănuite de comiterea infracțiunii sesizate, recuperarea prejudiciului cauzat și dispunerea măsurilor legale”.

Este incredibil câți bani produc cazinourile din Vaslui

Din modul de operare al hoțului reiese o informație care arată nivelul de încasări dintr-un cazino. Dacă doar într-un aparat casierul unității a scos 40.000 de lei, este ușor de înțeles cam ce sume se învârt într-un cazino, fie acesta și de la Vaslui. La un calcul simplu, un cazino din centrul orașului, din noua perspectivă oferită de hoț, reiese că pe zi acesta poate să facă încasări de câteva sute de mii de lei. Așa se explică explozia de cazinouri din Vaslui, care se pare că au întrecut și numărul de farmacii. Îngrijorător este că din ce în ce mai mulți tineri sunt clienții acestor tipuri de unități și e lesne de înțeles. Când vedetele României promovează astfel de activități, când pe televiziuni și în mediul on-line este o explozie de astfel de reclame, nu te poți aștepta la un altfel de comportament al unui tânăr. Mersul la cazino nu poate duce la nimic bun, iar Vasluiul a trecut nu de mult prin două drame. Doi tineri înrăiți ai cazinourilor și-au luat viața. Unul dintre ei s-a spânzurat chiar în Centrul Civic de ramurile unui brad.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.