Iulia Vântur (33 de ani) şi Salman Khan (48 de ani) susţin că nu formează un cuplu, dar, dacă pe gură se jură că-s doar prieteni, faptele lor dovedesc contrariul. Nu de alta, dar, în general, amicii nu-şi petrec vacanţa de primăvară împreună şi nici nu dorm în aceeaşi cameră de hotel, când apucă să se mai vadă, aşa cum s-a întâmplat în cazul celor două vedete de pe meridiane diferite, pe care Cupidon le-a nimerit cu săgeţile sale. Cum Sărbătorile de iarnă bat la uşă, Iulia şi Salman au mai pus la cale o întâlnire romantică, însă cea care se va sui în avion, de data aceasta, e românca noastră.
Indianul are intenţii serioase cu ea?
Surpriză însă, la nici câteva ore de la declaraţia cu pricina, vedeta PRO TV a fost surprinsă de paparazzi intrând exact în hotelul unde fusese cazat artistul care a înnebunit femeile din întreaga lume cu rolurile sale siropoase. Apoi, el a vizitat-o la domiciliu, când a trecut şi prin Bucureşti. Însă seria întâlnirilor nu se opreşte deloc aici, Iulia mărturisindu- le prietenelor sale că, de Sărbătorile de iarnă, se va urca din nou în avion, cu destinaţia India, şi că cei 5.000 km pe care trebuie să-i străbată până acolo sunt floare la ureche, când ţi-e dor de omul drag. În plus, îi va duce acestuia câteva bunătăţi cu specific românesc – cozonaci şi delicioasele plăcinte moldoveneşti “Poale-n brâu”:
“Iulia abia aşteaptă să se cuibărească la pieptul lui Salmi, cum îl alintă ea. Şi nu ascunde acest lucru, în cercul său de prieteni. Va pleca din nou în India, într-o vacanţă prelungită, după ce se va încheia stagiunea de toamnă de la Teatrul Metropolis, unde e actriţă. I-a şi transmis deja: «Salmi, de Revelion sunt a ta, dragul meu!»”, ne-a mărturisit o persoană din anturajul prezentatoarei TV.
Se pare că Iulia i-a cam sucit minţile lui Salman, nu de alta, dar, recent, el a făcut o declaraţie încurajatoare pentru româncuţa noastră. “El are intenţii serioase în legătură cu Iulia, mai ales că ea e în viaţa lui de vreo doi ani! Toţi prietenii îi sugerează lui Salman s-o ia mai repede de soţie şi să nu mai tragă de timp”, susţin ziariştii indieni de la tulunadunews.com.
Iulia tremură pentru iubitul ei, care riscă 10 ani de puşcărie pentru omor din culpăl
Veşti proaste pentru Salman Khan! Judecătorii indieni au decis, ieri, ca vestitul actor să se prezinte din nou la tribunal pe 24 decembrie. El va fi rejudecat pentru accidentul rutier din 28 septembrie 2002, când s-a urcat băut la volan şi a omorât un om al străzii. Judecătorii vor să reexamineze iar toate probele şi să interogheze din nou martorii teribilului accident. În iunie, justiţia stabilise că Salman Khan este vinovat de omor din culpă, actorul riscând zece ani de închisoare.
Fostul ei iubit, «Micul Mozart», petrece cu familia
De când s-a despărţit de Iulia Vântur, Marius Moga pare cam dezorientat, fiindcă, de doi ani, atunci când cei doi au pus punct relaţiei, el n-a mai fost văzut în compania vreunei domniţe. În plus, şi acesta a recunoscut că muzica e pe prim-plan şi că încă nu există cineva important în inima lui. În timp ce prezentatoarea TV se pregăteşte să- şi revadă iubitul, aflat la celălalt capăt de lume, “Micul Mozart”, cum este poreclit compozitorul, îşi va petrece Sărbătorile alături de familie, aşteptând, cu siguranţă, ca Moş Crăciun să-i aducă o nouă iubită, mai ceva decât Iulia Vântur.