Un pietrean si-a incendiat autoturismul, supărat fiind după o ceartă cu iubita
Un tînăr, în vîrstă de 30 de ani, din Piatra Neamt, s-a enervat atît de tare după o ceartă cu iubita, încît a simtit nevoia să se răzbune, dîndu-si foc autoturismului. Incendiul a fost anuntat, prin 112, ieri după amiază, în jurul orei 13,20, de o vecină care a văzut că masina este cuprinsă de flăcări. Imediat la fata locului, pe strada Constantin Brîncoveanu, s-au deplasat pompierii, dar nu au mai putut face mare lucru. Istoria a ajuns si la urechile politistilor care au demarat si ei o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a petrecut incidentul. Din cercetări a reiesit faptul că, pe fondul unui scandal avut cu iubita sa, Constantin C. a decis să „facă“ ceva. A luat o brichetă si s-a dus glont la autoturismul său, un Ford Escort din 1996, si a dat foc tapiteriei de pe scaune. Focul s-a extins rapid cuprinzînd tot autoturismul, acesta arzînd aproape în întregime.
La putin timp după terminarea interventiei, Detasamentul de Pompieri Petrodava a fost anuntat că un autobuz, parcat pe strada Bistritei, a luat foc, interventia limitînd pagubele. S-a stabilit că ieri, în jurul orei 15,35, Vasile A. a parcat autobuzul, după care a părăsit autovehiculul. După aproximativ 5 minute, bărbatul a fost anuntat că autovehiculul a fost cuprins de flăcări. „La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta la compartimentul motor. Au ars elemente din material plastic si s-a deteriorat podeaua în partea din spate a autovehiculului pe o suprafată de 2 metri pătrati. S-a intervenit pentru localizarea si stingerea incendiului, existînd pericolul propagării acestuia în habitaclu. Cauza a fost stabilită ca fiind un scurt circuit produs la un conductor electric defect“, a declarat căpitanul Iulian Jugan, purtătorul de cuvînt al ISU Neamt.
monitorulneamt.ro