URME ÎN ISTORIE… Între lăcașurile de cult în jurul cărora s-a țesut viața spirituală de secole a Vasluiului, biserica „Adormirea Maicii Domnului” ocupă un loc venerabil, fiind a doua, ca vechime, în parcursul istoric al orașului. Localizată astăzi în centrul municipiului reședință de județ, biserica a fost atestată documentar, pentru prima dată, în anul 1628. În cartea domnească emisă de domnitorul Miron Barnovschi, la 30 iulie 1628, este menționată Mănăstirea Uspenia (Adormirea Maicii Domnului) din Vaslui, care era închinată Mănăstirii Zografu din Sfântul Munte Athos. Tot în acest document sunt menționați ctitorii „Cioban si Pântea și Onil și Mihăilă”, precum proprietățile cu care fusese înzestrată. Sfântul locaș este menționat și în alte acte de donație ulterioare, fapt care întărește convingerea istoricilor că biserica „Adormirea Maicii Domnului” de astăzi este continuatoarea lăcașului de cult din 1628. Ridicată din lemn, la marginea de atunci a târgului Vaslui, va suferi de-a lungul timpului din cauza incendiilor (1640, 1711, 1741, 1808), a cutremurelor și a stricăciunilor provocate de diferiți jefuitori. Însă, de fiecare dată biserica de lemn a renăscut, semn al locului pe care îl ocupase deja în sufletele credincioșilor.
Pr. Cosmin Gubernat:
Existența unei obști monahale la biserica „Adormirea Maicii Domnului” nu a fost continuă, însă credincioșii din partea de nord a târgului Vasluiului au asimilat-o ca biserica lor de parohie, cu cimitir propriu. Acesta s-a dezvoltat în jurul lăcașului până la momentul sistematizării orașului, după reformele inițiate la nivelul întregii țări de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, moment în care cimitirul a trebuit, printr-un proces destul de anevoios, să fie strămutat în noul cimitir orășenesc. Și astăzi se mai pot vedea, în cimitirul Eternitatea, pietre funerare cu inscripții chirilice, provenite din jurul bisericii „Adormirea Maicii Domnului”. Un ziarist anonim, care a publicat o mică cronică a unei călătorii în zona Vasluiului, în 1845, menționa, pe lângă biserica Sfântul Ioan ctitorită de Sfântul voievod Ștefan cel Mare, și biserica Adormirea Maicii Domnului: „uitam să vă spun că mai este înspre apus, o biserică cu păreții de din lăuntru văruiți, pe din afară de scânduri și cu ușa de fier; cea dintâi în felul acesta am văzut în viața mea”. Aceste scurte impresii reprezintă singura descriere a vechii biserici de lemn.
Incendiu din 1859 și intervenția divină a lui Neculai Hagi Chiriac, filantropul care reconstruiește din temelii biserica
La începutul anului 1859, un incendiu puternic a cuprins mare parte a Vasluiului, focul mistuind și biserica de lemn. O singură carte a rămas cu foile neatinse de foc: Psaltirea, din 1849, cu grafie chirilică. În același an, marele filantrop Neculai Hagi Chiriac ia inițiativa ridicării bisericii de zid pe locul celei de lemn. Neculai Hagi Chiriac (1774-1859) a venit la Vaslui la finele secolului al XVIII-lea, remarcându-se atât ca negustor, cât și ca ctitor de biserici și mare filantrop. A activat și în mai multe demnități publice, potrivit documentelor vremii, fiind ban, căminar, postelnic și serdar. De numele său se leagă și zidirea bisericii din localitatea Bălteni (1844), cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, înființarea primei școli primare din Vaslui (1841), dezvoltarea Spitalului postelnicului Dimitrie Drăghici (1849) și construirea bisericii cu hramul „Sfântul Nicolae” din Brăhășoaia (1858). Făcând parte din personalitățile orașului și implicându-se activ în dezvoltarea spirituală, culturală și administrativă a urbei Vasluiului, Neculai Hagi Chiriac a rămas în istoria comunității ca o personalitate luminoasă, care a îmbinat fericit, cu multă convingere, credința sa creștină cu dragostea față de români. Grec de neam, a simțit și a trăit românește, scriind o pagină importantă în dezvoltarea acestei comunități. Astăzi, strada din fața bisericii îi poartă numele, care de altfel este înveșnicit în șirul ctitorilor sfântului locaș.
Clopotnița bisericii datează din 1836 și mult timp a fost cea mai înaltă clădire din oraș
În anul 1836 s-a ridicat, lângă biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului”, clopotnița de piatră, care dăinuie până astăzi. La vremea respectivă, era cea mai înaltă construcție din acea parte a orașului, fiind folosită și ca punct de observație pentru anunțarea incendiilor. Cu gândul la începerea lucrărilor de construcție a bisericii de zid, în vara lui 1859, va trece la cele veșnice, fiind înmormântat în pronaos. Pe piatra de mormânt se poate citi, până astăzi, „sub această piatră odihnește robul lui Dumnezeu Neculae Chiriachu, din a cărui avere s-au zidit acest sf. locaș de către nepotul său Dimitrie Castroian la anul 1860”. Și într-adevar așa a fost. Lucrările au fost continuate între 1860-1864, de nepotul său de soră, Dimitrie Castroian, crescut și educat de Neculai Hagi Chiriac.
Originar și el din Grecia, Dimitrie Castroian a fost un mare filantrop. Pe lângă continuarea ctitoriei unchiului său de la Vaslui, el a ridicat, din temelie, pe cheltuiala sa, biserica „Sfântul Dumitru” din Budești, comuna Crețești, unde este și înmormântat, biserica din localitatea Pogonești, și Spitalul din Huși, care îi poartă numele. Am rezervat un spațiu mai generos, în iconomia acestui text, celor doi ctitori ai bisericii actuale „Adormirea Maicii Domnului” din Vaslui întrucât personalitățile lor ilustrează cel mai bine modul cum se poate împleti armonios grija pentru educație, sănătate și înnoire administrativă cu grija pentru viața spirituală. Împreună, acestea pot reda profilul omului întreg, bine ancorat în viața cetății, dar cu năzuințe care depășesc cotidianul.
La Biserica ctitorită de Hagi Chiriac s-au perindat chipuri luminoase de clerici și personalități cheie ale urbei și ale istoriei naționale
RUGĂTORI NEOBOSIȚI…Biserica a fost sfințită, pe 30 septembrie 1864, de Episcopul Melchisedec Ștefănescu, ctitor de biserici și de școli, filantrop și neobosit luptător pentru Unirea Principatelor și pentru autocefalia Bisericii Ortodoxe Române. În parcursul istoric al bisericii „Adormirea Maicii Domnului” Vaslui regăsim chipuri luminoase de clerici și personalități ale urbei și ale istoriei naționale, care au dat mărturie, prin ceea ce au lăsat în urma lor, de îmbinarea deosebit de fructuoasă dintre spiritualitate și cultură, însă, din păcate, spațiul rezervat articolului nu permite creionarea, nici măcar în parte, a profilului biografic al acestora. Ceea ce merită reținut însă, și dă cu adevărat valoare unui locaș de cult, dincolo de secolele de istorie încrustate în ziduri, de numele ctitorilor și de pilda lor luminoasă, sunt rugăciunile tuturor celor care, generație de generație, i-au trecut pragul pentru a se întâlni aici cu Dumnezeu. Așa se explică atracția irezistibilă și starea de har pe care o avem ori de câte ori pășim în spațiul sfântului locaș; ne întâlnim și cu istoria, și cu ctitorii, dar mai ales, ne întâlnim cu ocrotitoarea sa, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.
