REPORTAJ Sã vii de pe meleagurile marelui voievod Stefan cel Mare tocmai în capitala Turciei poate fi un soc de proportii, dacã iei în calcul realitatea anului 2012. O tarã care nu a intrat în Uniunea Europeanã, dar care trãieste intens de pe urma milioanelor de turisti care aleg serviciile turistice de calitate, la preturi rezonabile, plus parfumul istoric al unor locuri în care, sute de ani, sultanii au supus prin sabie si bici nenumãrate semintii. Se spune cã Istanbul are 10-12 milioane de locuitori, dar nu m-ar mira dacã as auzi cã sunt mai multi locuitori în capitala Turciei, decât români în România. În Istanbul, totul este de vânzare si, mai ales, se negociazã!
Suntem în inima vechiului Istanbul, Old Town, asa cum este cunoscut de turisti, un loc în care toatã lumea face comert. Femei, bãrbati, copii, de-a valma, cu totii vând de toate. În primul rând, sunt 28-30 de grade si, cum este normal, toatã lumea vrea apã mineralã. Nu sunt cismele pe strãzile kilometrice ale vechiului centru, asa cã toatã lumea cumpãrã apã mineralã platã la pretul de 0,5 lire sticla de 500 ml sau o lirã pentru o sticlã de 1,5 litri. Sau, asa cum am vãzut, turistii si localnicii se aseazã la cozi pentru un suc proaspãt stors din grãmezile de portocale, unde un pahar de 400 ml costã douã lire turcesti. Viata curge repede în Istanbul, unde în orice moment sunt milioane de oameni pe strãzi, localnici sau turisti. Ultimii sunt, din motive lesne de înteles, repede reperati de vânzãtorii turci, care încearcã sã le vândã de toate, de la jucãrii si tricouri care sã-ti aminteascã de acest oras, care costã între cinci si zece lire (turcesti, bineînteles, în conditiile în care un euro se cumpãrã în Istanbul la o valoare de 2,19-2,201 lire, la mai toate casele de schimb valutar, iar dolarul valoreazã cam 1,78 lire), pânã la parfumuri contrafãcute, care costã cam zece lei în banii nostri, de firmã, dacã mã întelegeti… Ei bine, în tot acest furnicar de oameni si magazine din Istanbul auzi vorbindu-se foarte mult rusa, pentru cã multe magazine au scrise ofertã în limba tãtucului Putin. Se pare cã afaceristii rusi au înteles foarte rapid potentialul Istanbulului si au cumpãrat multe magazine în centrul istoric al capitalei Turciei, unde vând blugi, tricouri, pantofi sau ceasuri. Am intrat într-un astfel de magazin, iar vânzãtorul, auzind cã nu stim turcã, ne-a întrebat de unde suntem. „Romania”, i-am rãspuns. Bucuria lui, pentru cã imediat ne-a pus la dispozitie toatã oferta de tricouri, într-o româneascã stricatã. „Da, e cam zece dolari un tricou si într-un pachet sunt patru tricouri. Deci, cam 40 de dolari. Dacã luati angro, mai las din pret. Dacã vreti, mai si negociem, sã vã luati un tricou frumos în România”. Îi multumim frumos si plecãm. Strigã dupã noi. „Hai cu nouã dolari, hai sã discutãm”. Îi facem din mânã. Asa se întâmplã peste tot în Istanbul. Un amic mi-a spus cã, odatã ce ajungi în capitala Turciei sã nu scoti bani din buzunar la prima cifrã pe care o auzi. Totul se negociazã. Si, am vãzut cu ochii mei, acesta este adevãrul, dacã vã hotârâti sã plecati în concediu în acest oras frumos si, parcã, fãrã sfârsit. Majoritatea magazinelor nici nu afiseazã preturile produselor, tocmai din acest motiv. Intri, întrebi, nu-ti place, dai sã pleci, vânzãtorul te trage de mânecã, „hai cã-ti dau cu zece dolari cureaua, nu mai cer 15 dolari”, si tot asa. Spiritul balcanic a intrat atât de adânc în constiinta celor care trãiesc aici încât nu ar concepe sã trãiascã într-un oras în care toate produsele au pret si unde dai chitantã pentru fiecare produs cumpãrat. Nu la Istanbul, unde dai jumãtate de lirã pentru o apã mineralã de 0,5 l, fãrã niciun bon, mai mergi trei metri si vezi cã aceeasi apã costã 0,75 lire. Asa e viata în acest oras, unde mâncarea are un farmec aparte, greu de înteles pentru un european. Un fel de meniu costã între nouã si 20 de lire turcesti, la restaurante de gen „împinge tava”, iar mâncarea contine carne, cartofi, orez, condimente diverse, câte si mai câte. Interesant este cã în fata fiecãrui astfel de restaurant, care etaleazã în vitrinã felurile de mâncare din ziua respectivã, sunt tot felul de persoane respectabile, în cãmasã si cravatã, care te îmbie sã intri si sã consumi. Dacã nu vrei sã împingi la tavã si sã te hrãnesti din meniurile restaurantelor, ai o variantã de rezervã, un fel de hamburgeri, o chiflã lunguiatã în care se pune piept de pui condimentat, abia tãiat de pe rotisor, douã felii de rosii, una de castraveti si alte minunãtii, dupã care tot produsul este trecut printr-un proces de prãjire, pâinita si alimentele din interior sunt presate pe un prãjitor. Totul costã trei lire bucata si pare o ofertã destul de atrãgãtoare pentru miile de turisti care hãlãduiesc pe strãzile din Istanbul. Sunt, am remarcat noi, si numeroase tonete cu porumb fiert si porumb prãjit. La Istanbul, un porumb fiert se vinde cu 1-1,5 lire bucata, în timp ce unul copt bine pe grãtar se vinde cu 1,5-2 lire. Nu se poate spune cã duc lipsã de clienti, pentru cã mai toti cei care circulã pe strãzi pot fi vãzuti cu porumbi în mânã. Am vizitat, ieri, în scurtul nostru periplu prin Istanbul, si clãdirea celebrã care adãposteste Moscheea Albastrã. În afara moscheii si în curtea interioarã, mii de oameni se uitau vrãjiti la clãdirea cu turnuri semete, ridicatã pe la 1600. Au trecut anii peste acest lãcas sfânt al musulmanilor, vizitat de milioane de turisti din toatã lumea, dar farmecul acestuia nu pãleste, dimpotrivã sporeste de la an la an. Am intrat si noi printr-o lateralã a lãcasului, deopotrivã cu alte sute de persoane care asteptau la rând. La intrare, ai un afis care te avertizeazã cã nu poti sã intri încãltat în moschee, de aceea trebuie sã te descalti, îti pui pantofii într-o pungutã pe care o gãsesti tot la intrare si poti vizita moscheea. Femeile nu pot intra cu capul gol, asa cã primesc un fel de pelerine albastre, cu care sunt învesmântate de persoanele care se ocupã de securitatea clãdirii. În interior, rãmâi uluit de dimensiunile spatiului. Bolta înaltã, candelabrele, vitraliile albastre care par cã se unesc cu cerul, totul te vrãjeste definitiv. Vezi, la depãrtare de tine, dupã niste garduri de separatie, cum credinciosii musulmani se roagã, fãrã sã fie deranjati de valul mare de turisti. La urma-urmei, credinta face parte din viatã, iar Dumnezeu sau Allah îti aratã cã viata trebuie trãitã cu putere, din prima pânã în ultima clipã.