AIURIȚI… Niște „specialiști” în marcaje pe drumurile publice, posibil foarte distrați și cu capul în nori, au reușit să făcă o treabă unică, pe un drum de pe raza comunei Berezeni. Mai exact, aceștia, în loc să facă marcajul corespunzător la marginea asfaltului, au trasat linia discontinuă peste șanțul de lângă partea carosabilă. „Frate, ăștia au luat-o pe arătură?”, s-a amuzat unul dintre cei care au văzut trăsnaia. „Inspirat din fapte reale. Berezeni”, a scris Vlad Ionuț, atașând și o poză care nu lasă loc la interpretări. „Unde este chestia asta? Trebuie văzută”, a întrebat un localnic. „Pe la Enache, în jos”, i se răspunde. „Noroc cu ploaia, că o spală. Că altfel ar fi de râsul curcilor”, a fost un alt comentariul, care a stârnit hazul internauților. „Nu-i de răs, e de plâns”, a fost o altă părere. Un șofer a avut și el o opinie: „Își dă seama cineva, dintre autorități mă refer, că dacă un șofer circulă noaptea pe acolo, la bătaia farurilor, el va crede că prin șanțul acela ar fi, de fapt, marginea drumului și din cauza asta poate face accident? Se răstoarnă omul în șanț din cauza marcajului făcut în bătaie de joc. Să fie trasă linia discontinue prin șanțuri, e grav de tot. Eu sunt șofer și circul noaptea prin zonă. Ca mine sunt mulți conducători auto. Chiar dacă nu ai cum să nu râzi de așa ceva, autoritățile au datoria să remedieze cât mai repede problema, care e cât se poate de serioasă. Se pot întâmpla accidente. Plus că râde lumea de noi”. Altcineva a conchis cu o concluzie aluzivă: „Bine ați venit în Vaslui”.
O pregătit șușaua pentru cân vini împaratu Lucian di la venerica 9 cu caleașca 😃😃😃
De fapt, cred ca asta e un semnal de alarma pentru autoritati din partea celor care au trasat marcajul.
Au marcat ca asa li s_a cerut. Probabil i s-a explicat lui X-ulescu din primaria Berezeni ca marcajul o sa fie facut in sant daca drumul nu are latimea corespunzatoate?
E un drum cu o banda, 2 benzi? Sa raspunda dom’ primar
Nu credeți că șoseaua nu are lățimea mai mică decât cea standard?
:)) nu mai ai cum sa iei tara asta in serios . Astia fac marcaje in sant.. rezervistii se plang ca ii cheama la antrenamente .. razboiul e o facatura … covidul nu exista … vacinurile ne cipeaza . A si cireasa de pe tort .. americanii ne-au distrus economia ca daca ramaneam cu rusia curgea lapte si miere prin santurile astea marcate :))) , In romania sigur s-a rasturnat ,nu caruta cu prostii, .. direct vagoane de tren :))))))