Cântăreaţa de muzică populară Irina Loghin a recunoscut, într-un interviu, care este numărul real al operaţiilor estetice făcute. Presa tabloidă specula că interpreta arată atât de bine la 76 de ani datorită intervenţiilor chirurgicale.
Realitatea e însă că interpreta de muzică populară a făcut o singură operaţie estetică, după cum a declarat ea pentru Antena Stars: „Mi-am făcut o singură operaţie estetică. Mi-am ridicat pleoapele acum ceva timp şi atât”.
Însă cântăreaţa recunoaşte că eforturile pentru întreţinere există. Irina Loghin aleargă zilnic împreună cu câinele său lup. „Eu sunt o fire sportivă, las zilnic costumul popular pentru trening. Alerg în fiecare dimineaţă alături de câinele meu lup”, a declarat ea, conform unui comunicat de presă remis Ziare.com.
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/irina-loghin-dezvaluie-cate-operatii-estetice-si-a-facut_1714773.html
Follow us: @realitatea on Twitter