REPERE… De ziua Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Ocrotitorii Catedralei Episcopale a Hușilor, în „orașul dintre vii” va veni însuși Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Înaltpreasfințitul Teofan. E o bucurie pentru credincioșii locului, ca la Huși să vină IPS Teofan al Moldovei în ziua pe oamenii o percept pe care sărbătoarea întregului oraș. Au răspuns invitației și Ierarhi din Basarabia, între care însuși IPS Petru. Reprezentanții Episcopiei Hușilor au prezentat desfășurătorul evenimentelor, care vor debuta vineri seara, cu slujba Vecerniei Mari și a Litiei, săvârșite în curtea Catedralei, începând cu ora 17,00, iar a doua zi va avea loc Sfânta Liturghie Ahierească, ce va începe de la ora 09,00.
„Ocrotitorii Catedralei Episcopale, Sfinții Apostoli Petru și Pavel, vor fi prăznuiți la Huși într-un mod cu totul deosebit. Programul de slujbă cu ocazia hramului este următorul: Vineri, 28 iunie, ora 17.00 va avea loc Vecernia Mare și Litia, în Curtea Catedralei Episcopale. Slujba va fi oficiată de Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor. Sâmbătă, 29 iunie, ora 09.00 – Sfânta Liturghie arhierească (Curtea Catedralei Episcopale). Slujba va fi oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, de Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, de Preasfințitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălți, și de Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud. Pelerinii se vor putea închina, începând din după-amiaza zilei de vineri, 28 iunie, la Icoana relicvar a Sfinților Apostoli Petru și Pavel și la Moaștele Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi, ce vor fi așezate într-un baldachin special, în curtea Catedralei Episcopale. Slujba Sfintei Liturghii din ziua hramului se va putea urmări live pe pagina de facebook episcopiahusilor.ro”, au transmis în comunicatul făcut public de către reprezentanții Episcopiei Hușilor.