spot_img
spot_img
3.5 C
Vaslui
07-ian.-2025

Ion Iliescu nu vrea să revină activ în viaţa politică

- Advertisement -

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat vineri seara, la Ploieşti, că „îi ajunge” şi că se consideră util prin ceea ce reprezintă „ca simbol” şi prin contribuţia sa intelectuală.

Întrebat dacă intenţionează să revină activ în viaţa politică, Ion Iliescu a respins categoric această posibilitate.”Nu e cazul. Vă amintesc că am 80 de ani, totuşi. Fizic şi mental, mai ales, sunt destul de viguros, dar mi-ajunge”, a spus Iliescu, citat de mediafax.ro.

Fostul președinte a susţinut că ştie ce presupune „angajarea într-o activitate executivă”, că a făcut astfel de activităţi la 60 de ani, dar nu vrea să le mai facă la vârsta pe care o are.

„Imediat după Revoluţie mi-am asumat foarte multe răspunderi şi o povară enormă. Alergam mai mult ca un puştan din garda tânără a partidului nostru. Nu poţi să fii numai spectator, ci să te implici nemijlocit. La 80 de ani nu mai ţine treaba asta. Dar cred că sunt util prin ceea ce reprezint şi ca simbol şi prin contribuţia intelectuală la acest proces”, a adăugat Iliescu, cel care, în urmă cu câţiva ani, anunţa că va ieşi din politică doar „cu picioarele înainte”.

evz.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.