Pentru Ioana Bugarin, rolurile sunt adevărate procese de cunoaştere a unor noi tipologii umane – şi unde poţi studia mai bine obiceiurile, evlavia şi tăcerea măicuţelor decât într-o mănăstire?
Ioana Bugarin are 25 de ani şi deja am văzut-o în rolurile principale din lungmetrajele „Mia îşi ratează răzbunarea“ şi „Miracol“, pe scena Teatrului Odeon, în spectacole ca „Hamlet“, sau în noul serial HBO – „Ruxx“.
Este de două ori nominalizată la Premiile Gopo din acest an şi pentru ea se scriu scenarii în cadrul American Independent Film Festival. Vârsta nu are nimic de a face cu pasiunea ei pentru teatru – când era mică mergea la spectacolele de păpuşi, la balet şi operă, iar în gimnaziu scena i-a devenit şi spaţiu de activitate, intrând în trupa de teatru a şcolii. Ea spune că poate teatru i-a fost „un soi de predestinare“, însă mărturiseşte cu certitudine că în lumea culturală a simţit mereu că se integrează mai bine.
„Weekend Adevărul“: Vii din Timişoara, cum te raportezi la oraşul unde ai crescut?
Ioana Bugarin: Faptul că am crescut într-un oraş de provincie, unde scena culturală e mai restrânsă, mi-a oferit prilejul să cunosc artişti, să intru în lumea lor mai direct şi mai rapid decât aş fi reuşit în Bucureşti. Am avut norocul de a creşte într-un oraş cu trei teatre – Naţional, German şi Maghiar. Eram abonată la toate. Cu toate că părinţii mei lucrau pe atunci în zona de business – azi, mama e psihoterapeut, iar tatăl meu e primarul localităţii Dumbrăviţa –, mi-au încurajat de mică această curiozitate. Eram o puştoaică şi mergeam duminică de duminică la spectacole de păpuşi. Apoi, la teatru, la operă, la balet. E amuzant că singurul cuvânt pe care îl stâlceam, copil fiind, era „teatru“, ani la rând am zis „piatru“. Acum glumesc cu mama că o fi fost un soi de predestinare. De jucat, mai întâi am jucat în germană.
Citeste mai mult: adev.ro/r9d7v4
